O britanică a alergat 60 de maratoane în 60 de zile şi a stabilit un nou record mondial

O britanică a alergat 60 de maratoane în 60 de zile şi a stabilit un nou record mondial

Alice Burch, o femeie de 34 de ani din Marea Britanie, nu a fost primită în Royal Navy în urmă cu câţiva ani, pe motive de sănătate. Aşa că femeia s-a ambiţionat şi a alergat echivalentul distanţei între Londra şi Gibraltar. 

Potrivit antena3.ro, Alice, o mamă singură, a stabilit, duminică, recordul pentru cele mai multe maratoane alergate consecutiv – 60 de maratoane în 60 de zile. Exact, un maraton în fiecare zi.
Conform publicaţiei Mirror, Alice a alergat puţin peste 2.500 de kilometri.
În ciuda durerilor la glezne, coapse şi şolduri, femeia a reuşit să stabilească un nou record, omologat de Guinness World Records.
„Pregătirea a durat două luni dar am senzaţia că a durat un an de zile. Încă nu conştientizez că am doborât recordul. Şi, să fiu sinceră, sunt foarte obosită, mă dor picioarele şi vreau doar să revin la o viaţă normală. Vreau să petrec mai mult timp cu fata mea şi să revin la muncă”, a recunoscut femeia.
Foto: pixabay.com

Comentează