Medicii de la Spitalul Raional Căuşeni, acuzaţi de neglijenţă

Medicii de la Spitalul Raional Căuşeni, acuzaţi de neglijenţă

Acuzaţii grave la adresa medicilor de la Spitalul Raional Căuşeni! O femeie din satul Fârlădeni acuză doctorii de neglijenţă după ce soţul ei de 34 de ani a murit de pneumonie.

Rudele povestesc că bărbatul a dat primele semne de răceală încă acum o săptămână. Văzând că starea se agravează, pe 4 martie acesta a solicitat ajutorul medicilor de pe ambulanţă. A mers la spital, împreună cu soţia.

Ajunsă la spital, în loc să fie internată, victima ar fi fost trimisă acasă pe motiv că nu ar fi fost paturi libere. Peste aproximativ 24 de ore, bărbatul a fost adus din nou la spital. De această dată, a fost internat în Secţia de Reanimare, însă la două zile s-a stins din viaţă.

„Mi-au spus că starea lui e gravă, nu sunt schimbări. Le-am zis poate îl ducem la Chişinău. Au zis că e netransportabil şi nu-l pot da. Acolo e moartea, la Căuşeni, acolo ucid oameni. Ăştia sunt criminali dar nu doctori. L-am dus de acasă pe picioare cu temperatură şi mi l-au adus în sicriu, în patru scânduri”, spune soţia victimei.

Continuarea materialului pe jurnal.md

Comentează