Ziaristul care a publicat caricaturi ale lui Mahomed a primit un premiu din partea presei daneze

Ziaristul care a publicat caricaturi ale lui Mahomed a primit un premiu din partea presei daneze

Danezul Flemming Rose, care a publicat în 2005 caricaturi ale profetului Mahomed aflate la originea unor violente mișcări în lumea musulmană, a primit joi seară un premiu din partea Clubului Presei din Danemarca, informează vineri AFP.

El a publicat în 2005, pe când era redactor-șef al paginilor culturale din cotidianul Jyllands-Posten, 12 caricaturi ale profetului islamului. Desenele au fost reproduse câteva luni mai târziu de săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo, a cărui redacție a fost atacată de jihadiști în luna februarie, atentatul soldându-se cu 12 morți.

‘Consider că dezbaterea în care am fost antrenat din întâmplare acum aproape zece ani…vizează toleranța și libertatea’, a afirmat Rose la înmânarea premiului.

Decizia de atunci a cotidianului de a publica desenele satirice nu a fost pe placul tuturor ziariștilor din Danemarca și mulți l-au criticat pe Rose.

‘Văd acest premiu ca pe un semn că dezbaterea din Danemarca s-a schimbat, dar și că realitatea s-a schimbat’, a afirmat el în ziarul la care lucrează.

Clubul de Presă danez i-a acordat premiul său anual, apreciind că Flemming Rose este ‘un actor central, care a declanșat o dezbatere internațională asupra libertății de exprimare’. Ziaristul (57 de ani) se află sub protecția poliției din cauza amenințărilor cu moartea a căror țintă este.

Săptămâna trecută, artistul suedez Lars Vilks, care a declanșat un val de proteste în lumea musulmană în 2007 cu o caricatură a profetului Mahomed într-un trup de câine, a fost și el premiat de o asociație daneză pentru libertatea de exprimare. Asociația este însă controversată în Danemarca, fiind acuzată de unii de islamofobie. Lars Vilks a scăpat teafăr din atentatul împotriva sa din 14 februarie de la Copenhaga, când un danez de origine palestiniană a deschis focul în timpul unei dezbateri la care participa artistul suedez, ucigând un regizor. Atentatorul a omorât apoi un evreu în fața unei sinagogi, fiind în cele din urmă doborât de poliție, amintește AFP.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Mathias Bojesen / Scanpix / REUTERS