OSCAR 2015 // Cadouri în valoare de 168.000 de dolari pentru perdanți

OSCAR 2015 // Cadouri în valoare de 168.000 de dolari pentru perdanți

Aproximativ 20 de actori și regizori care au fost nominalizați dar nu au câștigat celebra statuetă Oscar la gala de duminică seara, nu s-au întors acasă cu mâna goală. Organizatorii au pregătit pentru ei cadouri în valoare de aproximativ 168.000 de dolari fiecare, scrie AFP.

Firma americană de marketing Distinctive Assets s-a ocupat de realizarea acestor coșuri cadou, a căror valoare a fost de două ori mai mare față de anul trecut. ‘Cadourile din acest an sunt cele mai scumpe care au fost oferite până în prezent’, a scris revista Vanity Fair pe site-ul său de internet.

Gențile includ, între altele, cupoane pentru închirierea unei mașini premium Audi timp de un an de zile (în valoare de 20.000 de dolari), o excursie cu tren de ultimă generație în stâncoșii canadieni (14.600 de dolari), obiecte de mobilă lucrate la comandă (25.000 de dolari), întâlniri cu un astrolog (20.000 de dolari), pachete VIP pentru servicii de sănătate (14.200 de dolari), dulciuri fine în valoare de 1.295 de dolari, excursie în sudul Franței la celebrele plaje La Baleine unde se produce renumita sare de mare (1.550 de dolari), tratamente de liposucție folosind noua tehnologie LED neinvazivă (4.100 de dolari), precum și pentru proceduri de îmbunătățire a activității sexuale, inclusiv un vibrator (5.250 de dolari), potrivit AFP și usmagazine.com.

Potrivit legislației fiscale americane, chiar dacă primesc aceste coșuri cadou în valoare de 168.000 de dolari fiecare, perdanții Oscarurilor trebuie să plătească taxe în valoare de 40.000 de dolari pentru valoarea fiecărui coș în parte, pe care trebuie să o declare fiscului american.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) REUTERS/Danny Moloshok

Comentează