Aşa a ajuns Putin preşedinte. Ce făcea pe când era adjunctul primarului din Sankt Petersburg

Aşa a ajuns Putin preşedinte. Ce făcea pe când era adjunctul primarului din Sankt Petersburg

Aleksandr Litvinenko, otrăvit cu poloniu în 2006 la Londra, îl bănuia pe Vladimir Putin că este implicat în „activități criminale”, a declarat luni văduva acestui fost spion rus în cursul anchetei publice din Marea Britanie care încearcă să lămurească misterul morții sale, scrie AFP, citat de antena3.ro

‘Credea că (Vladimir Putin) a fost implicat în activități criminale în perioada în care a ocupat funcția de adjunct al primarului din Sankt Petersburg’, la mijlocul anilor 1990, după cariera sa din KGB, a spus Marina Litvinenko în cadrul anchetei care s-a deschis săptămâna trecută la Londra.

Aleksandr Litvinenko, un fost agent al Serviciilor secrete ruse (FSB) a murit la pe 23 noiembrie 2006 la University College Hospital din capitala britanică, după trei săptămâni de cruntă agonie. Cu câteva ore înainte de decesul său, analizele au dus la concluzia că a fost otrăvit cu poloniu-210.

Într-o scrisoare dictată de pe patul de spital, Aleksandr Litvinenko l-a acuzat pe președintele rus Vladimir Putin că a ordonat lichidarea sa, acuzație respinsă constant de Kremlin.

Pe de altă parte, Marina Litvinenko a afirmat că soțul său l-a întâlnit într-o zi pe Vladimir Putin, în perioada în care acesta se afla la conducerea FSB (la sfârșitul anilor 1990, înainte de a ajunge la putere), pentru a-i aduce la cunoștință că a descoperit un complot în vederea asasinării lui Boris Berezovski care, din acest motiv, s-a exilat ulterior la Londra, în 2001.

El a spus însă că ‘această întâlnire nu a fost deloc folositoare și că nu credea că va avea vreo urmare’, a mai spus soția lui Litvinenko.

Boris Berezovski, 67 de ani, adversar de multă vreme al lui Vladimir Putin, a murit în circumstanțe neelucidate în martie 2013 la Londra.
Foto: antena3.ro

Comentează