Portarul Mondragon a devenit, la 43 de ani, cel mai în vârstă jucător care evoluează la Cupa Mondială

Portarul Mondragon a devenit, la 43 de ani, cel mai în vârstă jucător care evoluează la Cupa Mondială

Portarul columbian Faryd Mondragon a devenit cel mai în vârstă jucător care evoluează la un turneu final al Cupei Mondiale, la 43 de ani şi trei zile.

Mondragon a intrat în joc în minutul 84 şi a depăşit recorul camerunezului Roger Milla, care a evoluat la CM din 1994 la 42 de ani, o lună şi opt zile, scrie mediafax.ro

Faryd Mondragon şi-a început cariera în 1990 la Deportivo Cali.

“Sunt un privilegiat că am putut fi la un Mondial la 43 de ani”, a declarat Mondragon sâmbătă, după ce a stat pe bancă la primele două meciuri.

Mondragon a depăşit cu această ocazuie alte două recorduri. Niciun jucător nu a aşteptat 16 ani, între Franţa-98 şi Brazilia-2014, pentru a participa din nou la CM. Niciun jucător nu a evoluat la două ediţii ale CM la 20 de ani distanţă, aşa cum este cazul lui Mondragon, care a fost prezent şi la CM-94.

Reprezentativa Columbiei a încheiat pe primul loc cu maxim de puncte grupa C de la Cupa Mondială, după ce a învins, marţi, la Cuiaba, cu scorul de 4-1 (1-1), selecţionata Japoniei, în ultima etapă.

Pentru Columbia au marcat Cuadrado ’17 (penalti), Jackoson Martinez ’55, ’82 şi James Rodriguez ’90, iar pentru Japonia a înscris Okazaki ’45+1.
Imagine: Mediafax Foto/AFP

Vizualizări: 118

Comentează