Mai multe pârghii pentru Procuratură // VIDEO

Mai multe pârghii pentru Procuratură // VIDEO

În cadrul Procuraturii Generale ar putea fi creată o structură similară Direcției Naționale Anticorupție din România. Deși în prezent CNA este instituția ce luptă cu fenomenul corupției, autorii unui studiu propun ca toate competențele în acest sens să treacă exclusiv la Procuratură. În timp ce procurorul general nu exclude că va ține cont de această recomandare, unii analiști critică vehement ideea. Va fi o structură ce va activa ca o bâtă împotriva rivalilor politici, subliniază ei.

În faţa mai multor procurori şi reprezentanți ai misiunilor diplomatice, Centrul de Resurse Juridice a prezentat un studiu care recomandă, printre altele, modificarea structurii Procuraturii Anticorupție, după modelul DNA din România. Instituția ar urma să aibă ofițeri operativi, de urmărire penală, care să investigheze cazurile răsunătoare de corupție. Inițiativa a ridicat mai multe semne de întrebare printre procurori.

„La noi se face comparație cu România, mă scuzați, iar aici se duce în eroare. În România Procuratura este în cadrul Ministerului Justiției, acolo sarcina de bază este buna asigurare a justiției. Noi avem sarcina exercitarea și conducerea urmăririi penale. Aici, comparația nu prea își are locul. Iată Procuratura propune de lucru cu crima organizată, noi în Republica Moldova nu avem noțiunea de crimă organizată”, a declarat procurorul municipiului Chișinău, Ivan Diacov.

„Cum se va răsfrânge implementarea acestei propuneri asupra structurii organizatorice a CNA? Cum va rămâne cu organul de urmărire penală a CNA, compus din aproximativ 50 de ofițeri de urmărire penală? Nu va avea loc aici o dublare a atribuțiilor de urmărire penală?”, s-a întrebat procurorul anticorupție, Eduard Harunjen.

Vezi mai multe detalii pe jurnal.md

Vizualizări: 171

Comentează