Angajații de la morgă, ÎNGROZIȚI. Ce au descoperit când au vrut să facă autopsia unui cadavru

Angajații de la morgă, ÎNGROZIȚI. Ce au descoperit când au vrut să facă autopsia unui cadavru

Un bărbat din Polonia a avut parte de o experiență șocantă după ce s-a îmbătat.

Marek Michlsky, în vârstă de 56 de ani, a fost găsit inconștient și fără puls pe o bancă din orațul Piotrkow. Medicii care au ajuns la fața locului au constatat decesul și l-au băgat într-un sac apoi l-au dus la morgă, scrie jurnalul.ro.
Câteva ore mai târziu, bărbatul s-a trezit și a început să urle de groază. “Îmi amintesc că stăteam pe o bancă și apoi m-am trezit la morgă. Cineva va plăti pentru asta, pentru că acum am coșmaruri în care văd doctori care nu realizează că sunt viu și îmi fac autopsia”, a declarat Marek Michalski pentru presa locală.
Bărbatul plănuiește acum să dea în judecată spitalul unde lucrează medicul care l-a crezut mort. “Angajații noștri de pe mașina de urgențe au crezut că omul era mort și au urmat procedura, punându-i corpul într-un sac pentru cadavre”, scrie directorul spitalului într-un comunicat.
Foto: jurnalul.ro

Vizualizări: 389

Comentează