Pe unde calcă, nici iarbă nu creşte (2)

Pe unde calcă, nici iarbă nu creşte (2)

Intuia c-o să iasă într-o zi cu scandal din casa asta și se pregătea pentru orice situație
Atâta necaz aveau ei – nu prindea Nina gravidă. Era pe sfârșite cel de al doilea an al căsniciei lor și nici un semn. Serafim, care era omul bănuielilor, a întrebat-o într-o zi direct nu cumva se protejează. Căci altfel nu-și putea explica de ce n-ar rămâne însărcinată. Poate tu eşti de vină? – i-a răspuns cu harțag femeia. De altfel, problemele au pornit din momentul când și-a adus Nina copilul acasă. Mama ei, care suferea de inimă, se internase în spital și moșul nu se descurca cu un copil de numai trei ani și jumătate.
I l-a adus Ninei într-o zi și i-a spus răspicat: l-ai născut, crește-ţi-l, noi nu mai avem puteri și sănătate. Până atunci se ducea să-și viziteze băiatul săptămână de săptămână. Făcea cumpărături din piață pentru părinți și copil. Avea grijă ca ei să aibă de toate și le promitea de fiecare dată că degrabă o să-l ia la ea. Din momentul când a apărut copilul în casa lor, Serafim s-a schimbat definitiv. Uite parcă n-o mai vedea pe Nina. Se culca pe laița din casa mare, să nu audă chipurile scâncetele micuțului care se acomoda cu greu în familia lor.

Nina îşi ia băieţelul în noua familie

Mai că nici pe Nina n-o cunoștea băiatul atât de bine, ce să mai zic de Serafim și părinții lui – aceștia nu-l luau în brațe niciodată, o bomboană nu i-au dat și mereu îi făceau observație Ninei că-i obraznic fiul ei, că nu-i educat, că-l alintă peste măsură, mai pe scurt, căutau mereu motiv de ceartă. În plus s-a mai întâmplat ceva care l-a scos din țâțâni pe Serafim. Nina se împrietenise cu prima iubire a lui bărbatu-său, cu fata ceea pe care a scos-o el din sat cu zvonuri și minciuni.
Erau tinere amândouă, măritate și avea Veruța de acum doi copilași. Vecine fiind, alergau femeile una la alta să mai schimbe o vorbă, să se mai sfătuiască și uite că prietenia lor îi stătea în gât lui Serafim. I-a poruncit odată Ninei să înceteze cu relația asta, de două ori i-a spus, a treia oară i-a ars o palmă nevestei lui, că a ajuns femeia în perete numai pentru faptul că e prietenă cu cine nu vrea el! Prima dată a dat într-însa, cu răutate a făcut-o, cu venin și cu gândul că e timpul s-o pună la punct, dacă nu înțelege de cuvânt.
Noaptea s-a strecurat în patul Ninei să se împace, avea totuși teama că-l poate părăsi. Dacă s-a dus de la un bărbat, de ce n-ar face-o și a doua oară? Știa Serafim că dacă-l leapădă nevasta, la sigur alta nu mai caută. Și apoi unde s-o găsească? În satul lui sau în cele megieșe? Vă spun, nu era bărbat urât și nici prost Serafim, îl ducea capul la tot lucrul în gospodărie, dar uite năravul lui spurcat îi alunga pe toți cei care ar fi putut să-i fie prieteni.

Căsnicia se duce de râpă

Tot din cauza firii sale nărăvașe i se ducea de râpă și căsnicia. Nina nu-l putea ierta. Cum s-o lovească el fără nici un motiv? Când a venit maică-sa s-o vadă după spital, i s-a plâns Nina și chiar i-a adiat că într-o zi o să-l lepede pe Serafim. Mamă, îi spunea ea, e un om atât de greoi la caracter că nimeni nu vine la noi și nici nu ne cheamă cineva pe ospețe. Dar dacă mă duc undeva fără el, se iscă pe loc scandal. Vrea un copil și nicidecum nu prind gravidă și din cauza asta mă urăște pe mine și pe băiatul meu. Ce să fac, mamă?
Bătrâna nu ar fi vrut-o din nou singură pe Nina. Ce-o să spună lumea, că de vină este ea, și nu soții cu care a trăit? Că nu se poate, doamne, să trăiești cu doi bărbați și amândoi nemernici să fie! Mai rabdă, draga mamei, poate îi naști un copil, și-și vine în fire, o sfătuia bătrâna, care numai pe ea o avea și toată nădejdea era că o s-o lase cu pereche când le va veni vremea să plece la cele veșnice. Dar Ninei i se făcuse atât de lehamite de viața de familie, de socrii ei, care o credeau tot pe dânsa vinovată că feciorul lor rămâne fără urmași.
Pe cât de dragă le fusese la început, pe atât de mult o disprețuiau acum. O bănuiau, fără vreun motiv, de altfel, că după divorț o fi umblat lela, ziceau ei, că și-a făcut avorturi, altfel de ce e stearpă acum? Nici o clipă nu s-au gândit că poate feciorul lor e vinovat. De altfel, frații lui Serafim l-au și sfătuit să se ducă la un medic, la care acesta a sărit ars, mai că nu l-a luat la pumni pe frate-său Toader.

După ce l-a lepădat, a aflat că e însărcinată

Cu scârț, cu tio și ho, căsnicia lor înainta. Atât că era o relație nu prea sigură. Se înstrăinaseră soții, rar de tot dormeau într-un pat. Pe de-o parte, era Nina cu băieţelul ei, pe de alta – socrii și Serafim. Nina, ori de câte ori se ducea la părinți, ducea câte ceva din zestrea ei. Pe neobservate își scotea lucrurile din gospodăria lui Serafim. Intuia c-o să iasă cu scandal într-o zi din casa asta și se pregătea pentru orice situație. Se întâmplau și zile mai bune, când bărbatul ei încerca să înnoade ceea ce a stricat, dar aceste stări veneau tot mai rar și mai rar.
Ruptura s-a produs în ziua când fiul Ninei a stricat o farfurie. Din greșeală s-a întâmplat. A vrut s-o ajute pe mamă-sa să strângă masa și a scăpat blidul din mâini. Arși au sărit toți, de parcă s-ar fi cutremurat pământul. Serafim i-a ars o palmă, soacra îl apucase pe băiețaș de urechi și-l pleca la pământ să strângă cioburile și doar Nina rămase împietrită lângă plită. Fără nicio vorbă, a ridicat copilul în brațe, și-a luat geanta, în care a strecurat hainele băiatului, și a ieșit pentru totdeauna din casa lor și din satul unde era măritată de trei ani de zile.
Peste o lună, și-a dat seama că e gravidă. L-a anunțat pe Serafim că o să divorțeze numai după ce naște. O să vrea să-și vadă copilul, poftim, nu-l alungă, zicea ea, dar să trăiască cu el nu mai poate.
Lidia Bobână, APROPO Magazin

Vizualizări: 922

Comentează