Avea sufletul mort din ziua când și-a îngropat băiatul

Filip e bărbatul care și-a mâncat singur norocul. L-am cunoscut când eram și eu mai tânără și-mi părea că mai e departe până la sfârşitul vieţii. Nu ne-am văzut ani buni și iată că mă trezesc într-o zi cu un telefon.
Mă căuta omul având probleme nenumărate. I-a murit fiul, nu de moarte bună, s-a sinucis aruncându-se în gol de pe un bloc din sectorul Botanica al capitalei. Avea doar 23 de ani și se întorsese în vacanță de la Moscova. Învăța la o universitate de acolo și, în drum spre casă de la aeroport, a hotărât să intre pe la iubita lui. Nu era singură fata și probabil că i-o fi spus ceva urât dacă i s-au întunecat mințile de a făcut gestul necugetat.

Moartea fiului îi schimbă viaţa

Filip, în afară de Sergiu, mai avea două fete care nu trăgeau pentru el la cântar nici cât degetul cel mic al fiului. Le iubea, le corcolea, dar Sergiu fusese mândria lui – și deștept, și frumos, și descurcăreţ. Îşi făcuse planuri mari în privința lui, dar n-a fost să se împlinească niciunul. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în jumătate de an de la întâmplarea cu băiatul, îi moare și nevasta. Zi de zi se ducea la cimitir, odată a stat în ploaie lângă mormântul fiului, a răcit, dar nici gând să se trateze. Continua să umble la cimitir cu febră, tușind și, când cei de ai casei au prins de veste, n-au mai putut-o salva.
De atunci Filip n-a mai fost ca înainte, nu-l mai recunoștea nimeni – devenise ursuz, nemulţumit de toate, încâinoşat la suflet de nu mai avea ochi să vadă pe nimeni. Și-a adus de la țară o soră nemăritată care avea grijă de copilele lui – una de 14 și alta de 12 ani, și care pusese mâna pe frâiele gospodăriei lui Filip și nu le-a slobozit decât atunci când și-a măritat nepoatele și s-a retras din nou la țară să aibă de acum grijă de mama lor bătrână.

Concubina i-a născut doi băieţi

Filip între timp și-a găsit o femeie cu care trăia deschis, în văzul lumii, dar n-a luat-o de nevastă. I-a născut și doi băieţi pe care i-a recunoscut bărbatul, le-a dat numele lui, dar nu i-a iubit ca pe cei născuți legitim. Nu că ar fi fost mai proști sau mai urâți, dar nu i-a dorit, pentru că îi zicea el Veronicăi, femeia cu care trăia, că ei sunt departe de Sergiu, fiul cel dintâi. Prinsese chiar un fel de ură pe ei – niște „corcituri” trăiesc și-i duc numele mai departe, dar pe cel la care a ținut ca la ochii din cap Dumnezeu i l-a luat.
Deschisese niște ateliere de reparație a mașinilor și trăia din profitul pe care i-l aduceau. Mai târziu, când s-a mai căpătuit, a început a cumpăra acțiuni la diverse întreprinderi, pe la bănci, devenise cămătar pentru cei în căutare de bani și, încetul cu încetul, se apropia de milionul la care visa. Dar nici asta nu-l mai bucura. Parcă nu era el, ci cu totul altcineva trăia viața lui și el îl urmărea pe cel altcineva de la o parte. Zic, nu mai avea nici bucuria împlinirilor. Dacă i-ar fi spus cineva că mâine moare, nu s-ar fi speriat deloc.

Rusoaica simțea că n-o s-o ia de nevastă

Ori de câte ori era invitat pe ospețe la fetele lui sau la prieteni, n-o lua niciodată pe Veronica cu el, deși întotdeauna o invitau și pe femeie, căci oricum trăia cu ea de mulți ani, dar Filip categoric n-o purta pe la rude și amici. Ea avea statut de ibovnică, iar fiii lui nu erau decât copiii ţiitoarei sale.
Mai ales insistau să-i cunoască pe frați fetele lui: „Cum se poate, tată, să nu-i aduci pe la noi, suntem de un sânge, purtăm același nume?”. Filip le-o întorcea supărat: „Ce aveți voi cu ei?! E doar păcatul meu”. Așa simțea el că într-un moment de slăbiciune trupească s-a legat de Veronica, i-a făcut doi copii și acum va purta păcatul acesta până la moarte. Rusoaica simțea că Filip n-o s-o ia niciodată de nevastă.

CASETĂ!

Corcituri le zicea pentru că Veronica asta era rusoaică și produsul acestei relații nu-i înnobila stirpea. Frumoasă femeie și ținea la Filip dacă i-a născut doi copii, totuși bărbatul n-a prețuit-o după merit niciodată. O asigura firește cu de toate, își îmbrăca și încălța copiii, i-a dat la școli prestigioase, căci așa era el, un fudul, cu aere de mare grangur, deși nu avea pe atunci cine știe ce afacere.