Europa League – Steaua are de luat o revanşă în faţa englezilor

Europa League – Steaua are de luat o revanşă în faţa englezilor

Steaua Bucureşti are de luat o revanşă în faţa echipelor din Anglia, joi seara, în Europa League, contra formaţiei Chelsea, după ce a pierdut dramatic calificarea în finala Cupei UEFA în 2006, la Middlesbrough.

Steaua şi Chelsea, care este câştigătoarea Ligii Campionilor anul trecut, nu s-au mai întâlnit până acum, dar ”roş-albaştrii” au un bilanţ negativ în faţa grupărilor din Albion, cu 4 victorii, 4 egaluri şi 6 eşecuri. Pe teren propriu, Steaua a obţinut 4 victorii, două remize şi a pierdut o dată. Steliştii nu au nicio victorie în Anglia.

În 2006, după 1-0 la Bucureşti, Steaua a ratat calificarea în finala Cupei UEFA, fiind învinsă cu 4-2 de Middlesbrough pe Riverside Stadium, după ce avusese 2-0 după primele 24 de minute. Golul calificării echipei gazdă a fost reuşit de Massimo Maccarone în min. 89.

Chelsea a mai evoluat o singură dată împotriva unei echipe româneşti, în stagiunea 2008/09 a Ligii Campionilor, cu CFR Cluj, 0-0 în Ardeal şi 2-1 la Londra.

Steaua nu a pierdut decât patru din ultimele 20 de partide jucate în cupele europene. Ultimul meci al steliştilor cu o echipă engleză a fost în decembrie 2010, când au terminat nedecis cu Liverpool, 1-1, la Bucureşti.

Chelsea ar putea deveni prima echipă care câştigă cele două competiţii europene intercluburi în ordine inversă a importanţei, în sezoane consecutive. Londonezii pot deveni a patra formaţie care cucereşte cele trei trofee majore UEFA, după Juventus, Ajax şi Bayern München. Chelsea a câştigat Cupa Cupelor în 1970/71 şi 1997/98 şi Champions League în ediţia trecută.

Primul gol pe care îl va marca echipa antrenată de Rafael Benitez va fi al 300-lea pentru Chelsea în cupele europene.

Portarul Ciprian Tătăruşanu şi fundaşul Vlad Chiricheş au jucat cele mai multe minute în acest sezon de Europa League, 750 în total.

La Chelsea au jucat de-a lungul timpului doi români, atacantul Adrian Mutu (2003-04) şi Dan Petrescu (1995-2000), acesta devenind primul străin care a jucat peste 100 de meciuri pentru ”Blues”. Petrescu şi-a început cariera la Steaua, a jucat finala Cupei campionilor Europeni în 1989, iar în 1998 a câştigat cu londonezii Cupa Cupelor, când a fost eliminat în finală.

În lotul lui Chelsea sunt nu mai puţin 19 jucători străini, în timp ce Steaua are doar 5. Media de vârstă a Stelei este de 24,1 ani, în timp ce Chelsea are o medie de 27 de ani.

Interesant este faptul că ambele goluri ale londonezilor în Europa League, după eliminarea din Champions League, au fost marcate în ultimele 15 minute ale întâlnirilor (cu Sparta Praga). Steaua a înscris de opt ori în ultimul sfert de oră al meciurilor europene din acest sezon, ceea ce reprezintă 42 de procente din golurile marcate în total.

Potrivit site-ului oficial al lui Chelsea, londonezii vor avea o serie de suporteri la Amsterdam, joi seara, după ce aceştia s-au grăbit să facă rezervări pentru metropola olandeză în urma victoriei lui Ajax cu 2-0 în faţa Stelei în prima manşă a şaisprezecimilor de finală ale Europa League.

Totodată, site-ul londonezilor precizează că fanii Stelei erau înflăcăraţi în trecut cu melodia ‘Maria (I Like It Loud)’ a trupei Scooter la staţia de amplificare a stadionului, dar acum nu mai este cazul. De asemenea, pe Arena Naţională nu se va asculta Queen, potrivit sursei menţionate, ale cărei melodii au fost interzise de ”controversatul om politic de dreapta şi patron al Stelei Gigi Becali”. Chiar şi celebra melodie ‘We Are The Champions.’

Steaua şi Chelsea se vor întâlni joi seara, de la ora 20,00, pe Arena Naţională, în prima manşă a optimilor de finală ale Europa League. Partida retur se va desfăşura în data de 14 martie, pe ”Stamford Bridge”.

Meciul va fi condus de arbitrul rus Serghei Karasev, ajutat la tuşe de arbitrii asistenţi Anton Averianov şi Nikolai Golubev. Arbitru de rezervă a fost desemnat Dmitri Mosiakin, iar cei doi arbitri asistenţi adiţionali vor fi Maksim Laiuşkin şi Aleksei Nikolaev.

Karasev are 33 de ani şi este arbitru internaţional din 2010. În acest sezon, Karasev a arbitrat două formaţii româneşti: mai întâi pe FC Vaslui, în meciul pierdut la Piatra Neamţ cu 1-4 în faţa formaţiei Fenerbahce, pe 8 august 2012, în manşa a doua a turului III preliminar al Champions League, iar apoi pe CFR Cluj în grupele competiţiei, în victoria cu 3-1 din Gruia, în faţa formaţiei portugheze Sporting Braga (20 noiembrie 2012). Serghei Karasev a oficiat şi o partidă a echipei naţionale, câştigată cu 2-0 în deplasare, cu Luxemburg, pe 2 septembrie 2011, în preliminariile EURO 2012.

Chelsea a venit la Bucureşti fără Victor Moses, Ramires şi Oriol Romeu, în timp ce la Steaua nu va putea juca atacantul Stefan Nikolic. Meciul se va disputa cu casa închisă.AGERPRES
Foto:AGERPRES

Vizualizări: 419

Comentează