Povestea unei familii de ţigani pe care au pus ochii consătenii mei

Veniamin văzut-o pe Drăgălina și s-a îndrăgostit de ea lulea. Fata, de când născuse copilul acela din flori, nu mai umbla pe la club și la nici alt fel de distracții. Părinții nu-i dădeau voie. Ai născut copilul, ai grijă de el, nu mai ești fată, dar mamă în toată legea! Țiganul o ținea din scurt și Drăgălina nu-i ieșea din cuvânt. Zic, Ghiocel împlinise trei anișori și Drăgălina se angajase educatoare la grădinița din sat. Fata a terminat școala și a făcut niște cursuri de specializare la raion.

A luat-o pe Drăgălina cu tot cu Ghiocel

Ei uite că veneticul acela în fiecare dimineață o aștepta în fața grădiniței. Râdea satul, se înfuria tatăl Drăgălinei, dar nimănui nu-i este dat să încurce ceea ce-a pus Dumnezeu la cale – peste jumătate de an a luat-o de nevastă și la nunta lor a fost tot satul, în afară de rudele mirelui. Născut undeva prin nordul Moldovei, unde oamenii sunt mai fuduli și înstăriți, nici n-au dorit s-o cunoască pe Drăgălina. Cui îi trebuia o noră țigancă și încă cu un copil?!
Peste un an tânăra familie și-a ridicat casă. A sărit satul de le-a ajutat să facă lampaci din paie și lut. Până să se usuce aceștia, a adunat lemn și alte lucruri trebuincioase pentru o casă. Au ridicat-o într-o vară și în iarna acelui an Drăgălina și Veniamin locuiau deja într-o cămeruță pe care au dus-o la capăt. Ceea ce nu v-am spus e că Drăgălina nu prea voia să se mărite cu Veniamin. Nu-l plăcea și apoi și firea lui arțăgoasă o speria. Ce bărbat o să-i fie, ce tată pentru copilul ei? Zic, nu-l dorea de loc de soț, dar a insistat țiganul – l-a făcut de râs, să fie bună să facă aşa cum zice el.

A îndesit-o cu plecările la raion

Când Ghiocel ajunsese elev de școală, vă spuneam că era un copil blond, cu ochi albaștri și nemaipomenit de fermecător, iată că vin în sat pentru prima dată și părinții lui Veniamin să-și vadă feciorul și să-și cunoască nora. Tinerii terminaseră casa, cu chiu, cu vai, au mobilat-o și aveau unde primi oaspeții. Drăgălina dacă nu se prea topea de drag după Veniamin, nici pentru părinții lui nu arăta prea multă afecțiune. I-a primit așa cum știa ea că e bine să n-o vorbească lumea, în rest puțin îi păsa ce părere o să-și facă ei despre noră.
Dar pentru că era frumoasă, curățică și ținea casa și bărbatul cum se cuvine, fudulanii de părinți ai lui Veniamin s-au împăcat cu gândul că a luat feciorul lor o țigancă de nevastă. Nu știu de unde și până unde, dar îi ziceau „artista noastră”. Mă gândesc eu, pentru că era peste seamă de frumoasă Drăgălina. De la un timp însă nevasta lui Veniamin o cam îndesise cu plecările la raion. Motive peste motive: ba să cumpere ceva pentru grădiniță, ba trebuia să treacă niște specializări, ba își pusese în gând să se facă soră medicală. Și pentru atâta lucru își aduna documentele ca să intre la școala respectivă.

Drăgălina fuge în Kazahstan

Dar adevărul oricum iese într-o zi la iveală. Vuia satul și numai părinții Drăgălinei și soțul ei nu știau nimic. Încearcă și-i spune lui Veniamin, te pui c-o omoară pe ea sau îți sucește ție gâtul! Cineva a văzut-o la braț prin târg pe Drăgălina cu un bărbat, de la care posibil avea ea și copilul – blond și cu ochi albaștri era omul… Zic, Drăgălina își făcea actele, chipurile să urmeze o școală medicală. Tot insista la sovietul sătesc să-i scrie recomandare, să-i dea caracterizare și mai ales un certificat care-i să-i permită să-și facă pașaport.
În vară, când au ieșit copiii în vacanță și Veniamin plecase cu treburi la Chișinău, Drăgălina a ieșit din sat cu Ghiocel și o valiză cu haine. De atunci n-a mai văzut-o nimeni. Fugise în Kazahstan, spuneau oamenii, cu iubitul ei. Atunci au început a vorbi deschis despre ea și tatăl copilului ei. Ziceau că e din satul vecin, că s-au întâlnit în raion la cursurile de specializare, că lucra bărbatul la casa de cultură din localitatea lui și că era însurat demult. Mai mulți își aduceau aminte c-o vedeau des pe Drăgălina plimbându-se în partea ceea de sat care ducea spre localitatea bărbatului.

Ţiganii dispar din sat, iar Veniamin se însoară

Cum a fost, numai cei doi fugari o știau. Atâta vă spun că Veniamin își ieșise din minți de supărare. Nu era zi să nu se ducă la părinții nevestei lui. I-ar fi distrus de sănătate, îi credea vinovați și-i tot întreba: nu v-a scris? S-ar fi dus la capătul pământului s-o aducă acasă. I-ar fi iertat orice, numai s-o vadă din nou lângă el. Părinții fetei au aflat că e în Kazahstan de la Ghiocel, care le-a scris buneilor scrisoare, fără știrea părinților lui.
Și ce fac aceștia, credeți dumneavoastră? Își vând bujda de casă și dispar din sat pe neașteptate. Au lăsat tot ce au agonisit și duși au fost. Poate la fată s-au dus, dar poate dorul de pribegie i-a mânat mai departe, cine știe… După plecarea lor și Veniamin și-a refăcut viața. S-a însurat cu o învățătoare care i-a născut cinci copii. În viață au rămas doar doi și, curios lucru, nici unul nu știe că tatăl lor a fost însurat cu o țigancă.