ŞI-A ŞOCAT fiica îndurerată! O femeie a înviat după trei zile

ŞI-A ŞOCAT fiica îndurerată! O femeie a înviat după trei zile

O femeie din Siberia a reuşit să-şi sperie şi să-şi înveselească rudele în acelaşi timp, deoarece a înviat la trei zile după ce fusese declarată moartă.

Lyudmila Steblitskaya, o bucătăreasă pensionată, a murit la sfârşitul lunii decembrie, iar familia ei, mai ales fiica, a fost distrusă de durere. Dar, după trei zile de chin, femeia a… înviat.

“De dimineaţă am mers la farmacie şi am luat nişte calmate. Am băut multe, în speranţa că mă voi simţi mai bine. Urma să merg la morgă, cu hainele mamei mele, pentru a ridica trupul pentru înmormântare. Câdn am ajuns, o asistentă mi-a spus să mai aştept puţin, pentru că doctorul nu avusese timp de autopsie şi nu pot să-mi elibereze actele şi nici trupul fără suflare. Am aşteptat vreo 20 de minute şi apoi am vorbit iar cu asistenta, deoarece murise de trei zile şi trebuia să o pregătesc pentru înmormântarea care avea loc atunci”, povesteşte fiica Lyudmilei, femeia care a înviat la morgă, chiar înainte de autopsie.

Femeia a avut un şoc atunci când o altă asistentă i-a spus “Păi cum să ridici trupul mamei tale moarte, doar am văzut mai devreme, era vie. Nu eşti fiica Lyudmilei Steblitskaya?”.

Astfel de cazuri, de persoane declarate moarte, dar care de fapt sunt vii şi se trezesc fie la morgă, fie chiar la propria înmormântare sunt rare, dar se întâmplă, spre fericirea rudelor şi prietenilor lor.
Sursa: libertatea.ro
Foto: libertatea.ro

Vizualizări: 892

Comentează