Banii nu se culeg de la trunchi ca surcelele (2)

Banii nu se culeg de la trunchi ca surcelele (2)

Din cei doi fii ai Leontinei, unul e student în Anglia, iar altul e la închisoare

Femeia şi patronii ei erau aproape de-o seamă, Leontina doar cu câțiva ani mai mică, nu împlinise încă 40… Pentru că acum ducea femeia o viață liniștită și asigurată, arăta mult mai bine decât acum câţiva ani, când a fost angajată dădacă în această familie. Zic, trăiau bine și fericiți toți împreună, un lucru doar le adumbrea existența – din pușcărie trebuia să se întoarcă în curând Sandu, fiul cel mai mare al Leontinei.
Cum să facă mama – să-l aducă în familia bogătanului sau să-l lase să se descurce singur în casa lor închiriată încă?! Nu știa ce să facă femeia. Vadim și nevasta lui nu erau prea încântați de ideea să-l primească pe pușcăriaș sub acoperișul lor. Erau siguri că cel care a pus mâna pe lucru străin o dată o va face din nou. Dar s-o piardă pe Leontina era peste puterile lor.

Studentă la 40 de ani

Ceea ce nu v-am spus, dar e un lucru esențial, e că Leontina a fost admisă la facultatea de economie la o universitate privată de la noi, pentru că acesta era un vis al ei încă din școală. Profesoară a devenit din întâmplare, nu reușise să ia, după şcoală, concursul la economie. Așa că acum mergea seară de seară la ore, își plătea taxa cu regularitate, era o femeie cu bani și-și putea permite. Înțelegea Leontina – copiii angajatorului cresc și va trebui cu timpul să-și caute un alt loc de lucru. Cel de cadru didactic n-o încânta – salariu mic, nicio perspectivă de carieră.
Așa că și-a zis: mă fac economistă și am să am mai multe posibilități de alegere. Cu atât mai mult își putea permite acum, când fiul ei Igor o ajuta să aibă grijă de copiii lui Vadim. Împlinise deja 39 de ani și arăta femeia mai bine decât în tinerețe… Vă spuneam că doar un lucru îi punea pe gânduri: cum o să se încadreze în mediul lor Chiril, fiul ei mai mare?! De altfel, tânărul îi trimitea maică-sii din închisoare deseori scrisori, tot amintindu-i că în ceea ce i s-a întâmplat e și partea ei de vină și că să se gândească ea, anume ea, luați aminte! Anume Leontina să-și pună creierul în mișcare cum să repare situația asta, că a rămas Chiril fără studii și că soarta lui de mai departe depinde de femeie.

Fiul cel mare o învinuieşte de toate relele

Că avea Leontina mustrări de conștiință e puțin spus. Bănuia femeia că niciodată n-o s-o ierte băiatul ei mai mare, deși tot pentru copii a muncit din zori și până în noapte ca să le asigure existența, dar parcă mai ținea cont de asta cineva? Tot pe Leontina o învinuia fiul mai mare și de moartea tatei, chipurile, dacă nu l-ar fi tachinat nevasta zi de zi să-și caute un loc de muncă, nu ar fi bătut drumurile bărbatul și azi ar fi fost în viață. În zadar încerca să se îndreptățească mama, Chiril o credea pe dânsa vinovată de toate celea.
Și uite că, într-o lună, trebuia să se întoarcă de la pușcărie. Leontina prinsese nu știu cum frică de acest copil al ei. Îl știa cam impulsiv și aprig la mânie, putea să se întâmple orice… Din invidie putea să-i cășuneze vreun rău lui frate-său mai mic, putea să se răzbune pe angajatorii ei, care chipurile o exploatează și o rup din familie. Într-o minte bolnavă gândurile aleargă haotic și cum se împerechează între ele și ce fapte îi dictează persoanei în cauză unul Dumnezeu știe.

Întors de la închisoare, ajunge iarăşi după gratii

Vă spun, Leontina se temea de întoarcerea băiatului cel mare. Într-o seară, ea le-a spus despre temerile ei gazdelor. „Vă părăsesc nu pentru că m-aţi fi nedreptăţit cumva, ci pentru că, dacă rămân, s-ar putea întâmpla lucruri urâte”. Și au convenit ei să se despartă pentru un timp, Leontina să se mute la casa ei și să se pregătească de întâlnirea cu fiul ei mai mare. Într-o săptămână, Chiril a şi fost acasă. S-au îmbrățișat ca rudele, s-a petrecut între prieteni și mahalagii, iar peste alte două săptămâni Leontina i-a propus lui Chiril să-și continue studiile, ea aranjându-i lecții cu mai mulți profesori, cu condiția ca acesta să susțină examenele de clasa a noua, alături de elevii școlii din cartier.

Leontina se mărită cu un militar

În plan avea femeia să-l dea mai târziu la un colegiu de prestigiu. Dar una e să vrei, și realitatea să fie cu totul alta. Băiatul nu a zis nu, dar mai departe de asta n-a mers. Și-a regăsit o parte din amicii vechi, și-a făcut alții noi în gașca din cartier și, peste jumătate de an, iată-l din nou după gratii. De data asta pentru viol…
Leontina, deși nu mai este dădacă pentru copiii lui Vadim – aceștia sunt elevi de acum, a rămas totuși prietenă cu familia. După ce a terminat facultatea de economie, Vadim a ajutat-o să se angajeze într-o firmă. Fiul ei mai mic face studii în Marea Britanie. Și încă o schimbare în familia lor – Leontina, la 44 de ani, s-a măritat cu un militar în rezervă. Și a devenit, prin alianță, bunică la patru nepoți de la fiii militarului.

Vizualizări: 3193

Comentează