Victoria Lungu cântă despre inima care suferă mereu!

Victoria Lungu cântă despre inima care suferă mereu!

Victoria Lungu nu pierde timpul în zadar, ci munceşte de zor. În această săptămână, îndrăgita artistă a lansat o nouă piesă, „Inima”, care se va regăsi pe CD-ul pe care intenţionează să-l lanseze în preajma sărbătorilor de iarnă. Textul melodiei este scris de Tina Lupu, iar muzica este semnată de Vitalie Kurilkin.

„Sunt fericită că am reuşit să lansez o nouă melodie în care cânt despre inima care le ştie şi le vede pe toate, de asta suferă mereu.
„Inima” a fost compusă de ziua compozitorului Vitalie Kurilkin, care a aniversat 60 de ani. Sper să reuşesc să filmez şi un videoclip. Până atunci, mă concentrez asupra albumului pentru care mai am de înregistrat încă două melodii”, a declarat Victoria Lungu pentru APROPO.
Interpreta şi-ar fi dorit să lanseze albumul pe 27 noiembrie, atunci când va aniversa 41 de ani, dar mai are puţin de lucru la el. Aşa că ne-a promis că în decembrie îl va scoate pe piaţă. Pe cel mai nou CD al Victoriei Lungu se vor regăsi piese în exclusivitate, dedicate tuturor celor care apreciază muzic bună.
L.N.

Vizualizări: 1608

Comentează