Are un atelier şi un magazin propriu la Oradea, contracte cu alte câteva magazine cărora le livrează haine create de ea, o familie împlinită şi o groază de planuri. Diana Barbur, 32 de ani, plecată din Republica Moldova cu numele de fată Ioniţă, a făcut liceul şi două facultăţi peste Prut până i s-a îndeplinit dorinţa de a face ce crede ea că poate mai bine.

Zilele trecute, am găsit-o la un târg din Bucureşti lângă un stand la care şi-a expus creaţiile pentru copii. „Acestea produc bucurie şi uimire oamenilor. Primesc felicitări încontinuu şi foarte mulţi îmi zic cât de deosebite sunt. Simt că de aici o să pornească foarte multe contracte cu magazine din toată România. Deja m-au contactat patru magazine din Bucureşti, unul din Sibiu şi încă vreo nu ştiu câte. Mi-e deja frică de vârtejul care mă aşteaptă şi sper să mă descurc”, ne-a spus Diana Barbur. Probabil, aceasta va trebui să-şi mărească numărul de angajaţi de la atelier pentru a putea face faţă solicitărilor. În prezent, are şase angajaţi care cos haine pentru copii şi femei, în special rochii de gală şi paltoane, pentru magazinul „Mashenka”, pentru alte trei magazine din Oradea şi pentru realizarea creaţiilor pe internet şi organizarea defilărilor de modă. Şi a ajuns aici numai după trei ani de când şi-a deschis primul atelier.

Influenţele ruseşti

Faptul că s-a născut în Republica Moldova, o palmă de pământ biciuită de istorie, o ajută, crede Diana. „Nu mi-a fost greu să penetrez piaţa fiindcă am adus ceva cu influenţe ruseşti. Iniţial, nu ştiam că o să placă, dar acum acesta este avantajul meu printre designerii de aici”, zice ea. A plecat în România după nouă clase absolvite la Bobeica, raionul Hânceşti, după ce a câştigat o bursă de la statul român pentru a face liceul în România. În şcoala din sat, ea era cea care dădea tonul modei. Mama ei fusese printre primele persoane care plecase la începutul anilor ’90 la Moscova să câştige un ban şi îi aducea fiicei haine care o ajutau să ţină pasul cu moda acelor vremuri. În plus, Diana era foarte talentată la desen, îşi amintesc foştii colegi de clasă ai acesteia. Poate de aceea, chiar dacă absolvise şi o facultate de psihologie peste Prut, nu şi-a găsit vocaţia în studiile făcute.

Îndemnul soţului

S-a căsătorit cu un orădean şi peste puţin timp a apărut Paul, fiul lor. Concediul de maternitate i-a adâncit şi mai mult temerea că nu face ceea ce ar împlini-o. „Soţul meu, Remus, mi-a propus să fac nişte cursuri care mi-ar plăcea pentru a mai ieşi din casă şi a nu mai fi aşa supărată. Atunci mi-am zis că vreau să desenez şi am mers la Şcoala Populară de Arte din Oradea. O profesoară de acolo mi-a zis să încerc la Facultatea de Arte Vizuale din Oradea şi nu a trebuit să-mi zică de două ori. Mi-am făcut un portofoliu şi am dat în 2005 admiterea. Iniţial, mă simţeam intimidată şi prost faţă de colegele mele care veneau după un liceu de arte cu ani întregi de desenat. Spuneau termeni şi vorbeau lucruri despre care eu n-aveam habar, iar cel mai greu a fost când am rămas însărcinată cu fetiţa în primul an de studii şi trebuia să renunţ la facultate. Am lipsit jumătate de an, dar am recuperat în anul II şi le-am întrecut pe toate fetele cu 10 pe linie”, îşi aminteşte amuzată Diana.

Iniţial, nu ştia să coase

Pentru licenţa de la facultate, absolvenţii erau obligaţi să prezinte o colecţie de opt-zece piese de îmbrăcăminte. „Nu ştiam să cos şi soţul mi-a zis că ori îmi cumpără o maşină de cusut profesională să-mi fac singură colecţia, ori îmi dă bani să-i dau unei croitorese să le coase. Am ales prima variantă şi, de atunci, prietena mea cea mai bună a fost maşina de cusut. Mergeam cu căruciorul prin parc cu copiii şi mă gândeam că mă aşteaptă acasă o maşină de cusut. U na profesională! Radiam de bucurie!”, povesteşte tânăra creatoare de modă care a făcut ulterior şi masterul în domeniu la Cluj. Între timp, cosea, repara haine atunci când îi dormeau copiii şi aşa au apărut clientele. Şi-a închiriat un spaţiu şi pe 23 septembrie 2009, chiar de ziua ei, bătea cuie pentru rafturi. Până acum, a schimbat vreo şapte spaţii pentru atelierul său care este acum „unul maaare”.

Despre Maya, dorul de Moldova şi Chanel

De ce „Mashenka”? „Pe fata mea o cheamă Maya, însă eu i-am zis Mashenka de micuţă”, spune Diana cum şi-a ales numele pentru atelierul său. De altfel, Maya este principalul model pentru creaţiile sale. Acum, face îmbrăcăminte numai pentru fetiţe şi femei. Preţul unui paltonaş pentru fetiţe variază între 50 şi 70 de euro, iar pentru femei – între 100 şi 200 de euro.
„Dorul de Moldova? Sincer, mi-e dor, dar mi-e dor de ce am trăit atunci, de vremurile acelea, până a pleca la liceu în România. După 16 ani, acasă pentru mine înseamnă aici, la Oradea, unde sunt copiii şi soţul meu”, zice Diana care şi i-a luat pe toţi ai ei de la Bobeica şi i-a adus lângă ea, la graniţa României cu Ungaria.
Visează să ajungă ca Chanel. „A fost o fetiţă crescută la mănăstire în vremuri foarte grele. Eu de ce nu aş putea?”, întreabă retoric designerul vestimentar cu rădăcini în Basarabia.
Raisa LOZINSCHI-HADEI, JURNAL de Chişinău