Acum doisprezece ani, viaţa Rodicăi s-a schimbat pentru totdeauna. În ziua aceea de cotitură, ieşise de la o policlinică, îmbătată de fericire: ginecologul îi confirmase o bănuială pe care o avea – că e însărcinată şi că, în şapte luni, va avea un bebeluş.

Până la 32 de ani – câţi îi avea pe atunci – trecuse printr-o căsnicie nu prea reuşită. A fost măritată cu un actor, mai mare decât ea cu mulţi ani, dar cu o altă orientare sexuală. Fireşte că a aflat adevărul abia după măritiş, deşi i se părea cam ridicol – o curta, dar odată n-a încercat să lege nişte relaţii mai intime, decât un sărut pe obraz, flori şi cadouri.

Măritiş cu ghinion

Relaţia lor pentru toată lumea era una frumoasă, pentru că soţul era atent în societate, o menaja. Însă numai ea şi cel cu care trăia cunoşteau adevărul. Până la urmă, mai că se obişnuise cu gândul, că sunt doar prieteni şi atât. Dar era femeie tânără, vroia să aibă şi un copil, adică visa la o viaţă de familie adevărată. De câte ori lua capăt de vorbă cu soţul, că ar fi bine să divorţeze, să-şi găsească şi ea perechea potrivită, el mai că n-o ruga în genunchi: “mai rabdă, te rog, oare ţi-e rău cu mine, nu-ţi îndeplinesc toate chefurile, te supăr cu ceva?”. Şi ea îşi zicea: “pentru toţi sunt o femeie măritată, respectată oriunde”. Şi s-a întins această căsnicie vreo şapte ani. După divorţ, soţul ei avea să motiveze momentul despărţirii astfel: “soţia nu-mi poate naşte un copil, or eu mi-aş dori un urmaş”.

Prieteni au rămas şi astăzi, ba chiar e o relaţie de invidiat între ei. Îşi sar în ajutor, ori de câte ori au nevoie unul de altul.

S-a terminat!

Dar aşa a fost să fie… după un an de divorţ, Rodica face cunoştinţă la nişte amici de-ai ei cu un avocat. Era însurat, dar cam fustangiu. A plăcut-o, a curtat-o, până a convins-o că o relaţie între ei e mai mult decât firească – el nu-şi iubeşte soţia şi trăieşte cu ea doar din datorie faţă de copii. Ea, divorţată cum este, cam ce i-ar încurca să trăiască în concubinaj?

Petrică, avocatul, e un bărbat frumos, înalt şi oacheş, zâmbăreţ şi cu vorbe dulci pe buze. Îţi vorbeşte întotdeauna de parcă ai fi cea mai atrăgătoare femeie din lume şi că el are ochi doar pentru tine.

Aşa a încântat-o şi pe Rodica. Abia mai târziu şi-a dat seama că e un Don Juan înnăscut. Dar oricum relaţia îi convenea – închiriaseră pentru întâlniri un apartament, dar în care nu locuiau nici unul, nici altul: el trăia la casa lui, ea avea o garsonieră, pe care i-o cumpărase fostul soţ, pentru că, vă spun, o respecta şi prieteni au rămas. Ea niciodată nu l-a condamnat pentru relaţiile lui cu bărbaţi, atâta doar că o supărase faptul că nu i-o spusese de la început, că a folosit-o drept paravan.

Zic, acum 12 ani, viaţa Rodicăi s-a schimbat definitiv. Când ieşise de la medic, zbura de fericire şi îşi zicea “în sfârşit, am să devin mamă”. Vroia să ajungă mai repede acasă, adică în garsoniera închiriată, să-l telefoneze pe avocatul cu care convieţuia, să-i spună şi lui bucuria. Dar, apropiindu-se de casă, iată că-l zăreşte în stradă cu o fetişcană de care tocmai se despărţea cu săruturi şi îmbrăţişări atât de intime, încât tot atunci şi-a dat seama că el, concubinul ei, întreţine relaţii şi cu altele, pe care le aduce în apartamentul închiriat. Şi inima i s-a făcut cât un purice. Tot ce-a fost frumos între ei, a devenit ceva monstruos, scârnav. I-a aşteptat să se îndepărteze, a intrat în apartament, şi-a strâns cele câteva lucruşoare pe care le avea acolo şi i-a lăsat concubinului o scrisorică: “Ştiu cine eşti, nu mă mai căuta, ce-a fost între noi, s-a terminat”.

Bărbat adevărat

L-a telefonat pe fostul soţ – vă spuneam că între ei se păstrase o relaţie de prietenie cum rar întâlneşti – i-a spus lui, tocmai lui, bucuria că avea un copil şi că e gata să-l crească singură şi să-i dăruiască toată dragostea ei de femeie, neîmplinită într-o căsnicie adevărată. Ce-a fost mai departe, e de domeniul poveştilor cu happy-end. A convins-o el să-şi reînregistreze căsătoria şi să-i dea copilului numele său, ca s-o apere de gura lumii. A îngrijit-o pe toată perioada sarcinii, aşa cum puţini o fac. Şi, când a născut fetiţa, el, cel care-i era doar tată fictiv, a luat-o din spital acasă şi a fost alături de ea. Atât de mult îndrăgise copila, c-o spăla, o scotea la plimbare, o ducea la teatru şi timpul liber şi-l petrecea mai mult în familie, încât toţi o invidiau. Şi doar ea ştia că o femeie tânără, precum este, mai are nevoie şi de alte relaţii. O bătea gândul câteodată c-ar fi bine să-şi facă un amant, dar iarăşi gândul că poate intra în gura lumii şi în felul acesta să păteze onoarea soţului, indiferent cum este el, şi a fetiţei, o făcea să renunţe.

Minunea s-a întâmplat într-o zi, pe neaşteptate, cum vin toate lucrurile frumoase. Venise soţul ei dintr-o deplasare şi o găsise obosită, cu cearcăne la ochi. A îmbrăţişat-o doar s-o consoleze şi, tot mângâind-o, a simţit c-o vrea, că femeia asta l-a schimbat, că relaţiile lor ar putea fi şi altele.

Iată, aşa au devenit soţ şi soţie de-adevăratelea. Când a împlinit fetiţa un an şi două luni, Rodica era gravidă cu cel de-al doilea copil.

Că nu v-am dat nume şi adrese, e lesne de înţeles. Eroii acestei întâmplări sunt oameni foarte cunoscuţi în Chişinău.

Vizualizări: 1001