Pe cont propriu sau măritată? Tu ce alegi?

Pe cont propriu sau măritată? Tu ce alegi?

Niciodată celibatul la femei nu a fost mai la modă ca astăzi. Din ce în ce mai mult, ele studiază, muncesc şi îşi fac o carieră.

Şi totuşi, ideea de a trăi singure nu le surâde multora dintre ele. Iată o scurtă trecere în revistă a motivelor ce le determină să opteze pentru familie.

După ce parcurgi statistici referitoare la familie, diferite de la an la an şi de la ţară la ţară, îţi dai seama că situaţia nu este prea roz. Multe familii se destramă la apariţia celui mai mic conflict. Şi parcă străvechiul jurământ „Tu şi eu pentru toată viaţa“ nu mai este de actualitate, mai potrivit fiind „Tu şi eu pentru… vom vedea noi cât timp“. Te întrebi atunci: „Nu cumva este mai bine să trăiesc singură, fără obligaţii de soţie şi mamă?“ Desigur, suntem libere să ne facem viaţa cum dorim. Depinde de fiecare. Există astfel trei categorii, mai mult sau mai puţin distincte.

Avantajele libertăţii sau ale familiei?

Celibatarele convinse sunt femei puternice, raţionale, care se pot controla aproape în orice situaţie. Se pot descurca singure, dacă îşi păstrează sănătatea. Chiar şi pentru ele, singurătatea e greu de suportat. Îşi iau un animal de companie sau fac un copil pe care-l cresc singure.
Alte femei pot rezista singure circa un deceniu. Ele cunosc o mulţime de aspecte ale vieţii în singurătate din cărţi, filme sau din propria experienţă. Apoi se conving că viaţa în doi are avantajele ei.
Mult mai mare e însă numărul femeilor care nu se pot descurca fără un partener stabil. Acestea sunt firi sensibile, care au nevoie de sprijin, de la tinereţe pân’ la bătrâneţe. Aceste femei au de ales între familie şi avantajele libertăţii.

Citeşte în continuare ce reiese dintr-un studiu sociologic recent:

De ce se mărită femeile?

1. Din dragoste – 50%
Acest procentaj ridicat demonstrează că DRAGOSTEA poate dărâma convingeri şi obstacole.

2. Pentru a avea copii – 22%
Cu foarte puţine excepţii, femeile nu se simt împlinite decât atunci când au un copil. Studiază, muncesc şi deodată sună ceasul biologic şi dorinţa de a aduce pe lume un copil devine o prioritate absolută. Unele îşi asumă riscul de a-l face şi de a-l creşte singure,însă cele mai multe vor să se asigure că vor avea alături un soţ.

3. Deoarece viaţa este mai uşoară în doi – 17%
Toate femeile simt nevoia de stabilitate, de siguranţă. Or, ele ştiu foarte bine că alături de un soţ responsabil pot avea o viaţă confortabilă şi îşi pot creşte copilul aşa cum trebuie.

4. De frica singurătăţii – 8%.

Procentajul nu este mare, deoarece, în zilele noastre, a fi singur nu mai echivalează cu a fi izolat. Celibatarele au o viaţă socială activă şi ies în lume chiar mai mult decât cuplurile. Dar după ce se întorc acasă, tot trebuie să plătească birul pe singurătate. Şi-atunci, întemeierea unei familii devine o soluţie foarte bună.

5. Din cauza anturajului – 3%
Chiar dacă nu recunosc, familia, prietenii, colegii de serviciu exercită o anumită presiune asupra multor femei necăsătorite. „Când î mi faci un nepot?“, întreabă părinţii. „Când joc la nunta ta?“, repetă ceilalţi. Aşa că circa 3% din femei se mărită ca să scape de gura lumii sau ca să fie „în rând cu lumea“.
Alte motive, deloc bune, pentru care femeile spun DA: ca să scape de nişte părinţi autoritari, din răzbunare pe un iubit care le-a înşelat, pentru a scăpa de sărăcie etc.
6 paşi către altar

… sau 6 diferenţe principale între femeile care au reuşit să se mărite şi celelalte
1. Femeile care vor să se mărite insistă în acest sens;
2. Femeile care s-au măritat nu şi-au pierdut timpul cu relaţii fără viitor;
3. Căsătoritele se iubesc mai mult pe ele decât iubesc bărbaţii. Dacă un bărbat nu corespunde aşteptărilor lor, îl tratează drept perdant şi caută altul;
4. Femeile care cred cu adevărat în căsătorie au mai multe şanse să-şi găsească un soţ;
5. Femeile suple au mai multe şanse să întâlnească pe cineva cu care să întemeieze o familie;
6. Timpul e duşmanul celibatarei. De aceea, pentru ca să se mărite, să aibă copii şi o poziţie socială adecvată, o femeie ar trebui să înceapă să-şi caute un soţ după vârsta de 20 de ani. Atenţie mare: căutare – da, obsesie – nu!
Semne că un bărbat nu te va lua de nevastă

* Declară de la bun început că nu-l interesează căsătoria. Crede-l şi nu-ţi pierde timpul cu el!
* Prietenii, fraţii, surorile lui sunt necăsătoriţi.
* Consideră mariajul un aranjament financiar din care femeia are cel mai mult de câştigat.
* Nu vrea să se lege de nici o femeie. De aceea, renunţă uşor la o relaţie de lungă durată. Deci, dacă în şase luni nu se angajează cu nimic, fugi de el.
* Locuieşte cu părinţii, deşi are apartament propriu.
Atenţie! Bărbaţii abordează rar subiectul „căsătorie“, chiar dacă se gândesc la el.
Foto: Shutterstock

Comentează