Accesul la site-ul Youtube ar putea fi blocat în Rusia din cauza filmului antiislam

Accesul la site-ul Youtube ar putea fi blocat în Rusia din cauza filmului antiislam

“Poate părea o glumă, dar din cauza acestei înregistrări video (…) toate serviciile site-ului de Internet Youtube ar putea fi complet blocate pe teritoriul Rusiei”, după intrarea în vigoare pe 1 noiembrie a unei noi legi asupra Internetului, a anunţat ministrul rus al Comunicaţiilor, Nikolai Nikiforov, pe contul său de Twitter, citat de mediafax.ro.

Adoptată în vară, legea referitor la protejarea minorilor faţă de un conţinut “periculos”, mai ales cu caracter pornografic sau de promovare a drogurilor, permite blocarea unui site chiar şi dacă o singură pagină difuzează informaţii interzise de către legea rusă.

Declaraţia lui Nikiforov intervine la o zi după ce Parchetul General rus şi-a anunţat intenţia de a interzice în Rusia filmul “Innocence of Muslims”, înscriindu-l pe lista lucrărilor extremiste.

Un val de violenţe antiamericane a izbucnit de o săptămână în lumea arabă, şi nu numai, pentru a protesta faţă de filmul amator care denigrează islamul, turnat în urmă cu peste un an în Statele Unite şi din care un fragment de 14 minute a fost postat pe site-ul de Internet Youtube.

Peste 800 de lucrări “extremiste” sunt interzise în prezent în Rusia, potrivit unei liste stabilite de Ministerul Justiţiei. Este vorba în esenţă de texte islamiste, neonaziste, ultranaţionaliste ruseşti sau antisemite. Curios, se găsesc în această listă broşuri ale Martorilor lui Iehova, dar nu şi Protocoalele Înţelepţilor Sionului, o lucrare antisemită clasică.

Foto: mediafax.ro.

Vizualizări: 161

Comentează