Un tânăr din R. Moldova a luat premiul mare la un concurs important de proteze dentare din Padova

vasile c

Vasile Caniţa (foto, stânga) este interesat din copilărie de tot ce se întâmplă în jurul său. Era un copil sociabil şi năzbâtios, ne spune tatăl său, Igor Caniţa. Era mereu curios să vadă din ce sunt făcute lucrurile cu care avea contact şi inventa întotdeauna ceva nou. A plecat în Italia împreună cu familia sa la vârsta de 7 ani, acum are 20 şi multe oferte de lucru, după ce a câştigat concursul „Ruthinium Educational”, concurs organizat de o companie internaţională din domeniul dentar.

Vasile este student în ultimul an la o Şcoala de tehnică dentară „IIS E.U Ruzza” din Padova, Italia. Compania internaţională „Ruthinium group” a organizat în mai curent un concurs pentru şcolile de tehnică dentară din Italia. La acest concurs au participat câte doi studenţi din fiecare şcoală de profil care, timp de două zile, au realizat câte o proteză dentară. „Pentru concurs, am fost ales eu şi un coleg din şcoala noastră. În cele două zile, am realizat o proteză cu montarea dinţilor pe baza principiilor ocluzei bilateral balansate; lucrul a fost efectuat pe baza unei amprente dentare distribuită de companie, egală pentru toţi participanţii. Două săptămâni mai târziu, am aflat rezultatele concursului, am fost cel mai norocos, am câştigat premiul mare”, ne-a spus cu modestie Vasile.

În afară de premiul mare, Vasile a primit din partea organizatorilor materiale pentru tehnică dentară în valoare de 2000 de euro, o vacanţă de opt zile pentru două persoane în Grecia şi posibilitatea de a merge la un curs avansat de protezare.

canita v

„Am multe oferte, dar nu ştiu pe care să o aleg”

A participat pentru prima oară la un asemenea concurs. Organizatorii, aflând că Vasile vine dintr-o altă ţară, au fost uimiţi de calitatea înaltă a lucrării sale. Tânărul ne-a relatat că este pasionat din copilărie de medicină şi că vrea să-şi continue studiile în domeniul stomatologiei. „Acum, după concurs, îmi doresc şi mai mult să fac stomatologie, am oferte de angajare, inclusiv din Germania, şi nu ştiu pe care să o aleg. Am oferte şi din Italia, este important că aici am posibilitatea să lucrez în domeniu fără probleme şi sunt mai multe perspective pentru viitor”, ne-a spus tânărul. În afară de studii, Vasile este pasionat de sport, îşi petrece timpul liber în sala forţă. Vine mai rar în R. Moldova, doar pentru a-şi vizita prietenii şi rudele.

Părinţii sunt mândri de Vasile

Elena şi Igor Caniţa se bucură enorm pentru succesele fiului lor. Deşi mama sa era în trecut supărată pentru alegerea feciorului său (voia să devină inginer IT), se bucură acum pentru performanţele acestuia. „Suntem mândri. Ca orice părinte, aştepţi de la copii numai bucurii. Nu m-am gândit niciodată că băiatul meu îmi va aduce o asemenea noutate. A învăţat bine întotdeauna, a fost primul în clasă la carte. Cred că datorită acestui lucru are rezultate”, ne-a spus emoţionat Igor Caniţa.

parinti vasile

Părinţii lui Vasile ne-au povestit că acesta este pasionat de mic de tot felul de chiţibuşuri tehnice. Analiza cu atenţie orice jucărie pe care o avea şi îi adăuga mereu detalii noi. Sociabil şi năzbâtios, cum spun părinţii săi, Vasile este de mare ajutor, are grijă de sora sa mai mică, pe care o ajută la pregătirea temelor, vrea şi ea să aibă parte de asemenea succese.

Carolina Chirilescu