Explozie puternică în Ucraina, la Donețk

Explozie puternică în Ucraina, la Donețk

Un dispozitiv artizanal a explodat luni seara în oraşul Doneţk, un bastion al separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, o regiune devastată de un conflict armat cu trupele guvernamentale ucrainene, potrivit Mediafax.

Această explozie puternică a avut loc într-o staţie de autobuz, către ora locală 19.20 (19.20, ora României), într-un cartier rezidenţial din centrul oraşului, potrivit liderilor rebelilor proruşi. Nu a fost raportată nicio victimă imediat după explozie.

Separatiştii proruşi deţin controlul asupra celei mai mari părţi a regiunilor Doneţk şi Lugansk, unde din primăvara lui 2014 au loc confruntări armate între forţe guvernamentale ucrainene şi insurgente proruse. Confruntările dintre cele două tabere s-au intensificat luna trecută.

Comentează