EXCLUSIV! Romanița familiei Naforniţă // GALERIE FOTO

În familia Naforniţă, talentul e la el acasă. În acest număr, APROPO vă spune povestea surorii mai mici a Valentinei Naforniţă. Lidia (24 de ani) a studiat vioara şi dansul, are voce, însă a decis să devină artistă, doar că în alt domeniu, cel al make-up-ului.

Central_1Diferenţa de vârstă între Lidia şi Valentina Naforniţă este de trei ani. Seamănă atât la chip, cât şi la voce şi gesturi. Discutând cu mezina familiei, constaţi că e la fel de modestă şi tacticoasă ca şi sora ei celebră.
„Copilăria noastră a fost fantastică! Eram de nedespărțit. Părinţii noştri nu au tânjit că n-au avut un băiat, am avut noi grijă de asta (n.r. – râde). Ce-i drept, înainte să vin eu pe lume, tăticul a sperat până-n ultima clipă că voi fi băiat. Vroia să-mi pună numele Romeo. Când m-am născut, mama a rugat asistenta medicală să-l anunţe pe tata că are, de fapt, o… romaniţă”, ne povesteşte Lidia. În timp ce rostea cuvântul „tată”, pe chip i se citea o tristeţe de nedescris. Acum trei ani, tatăl surorilor Naforniţă a fost răpus de o boală incurabilă. Le-a fost greu să accepte că părintele lor nu le va mai fi alături, însă trebuiau să fie puternice pentru mama lor, doamna Emilia, o femeie cum mai rar întâlneşti.

„Ne este dor de el…”

2„La noi în familie nu exista „fata mamei” ori „fata tatei” – eram iubite în egală măsură de ambii părinţi. Chiar şi când crescusem, tata ne alinta şi ne drăgălășea aşa cum doar el ştia să o facă. Şi nu ne pedepsea dacă făceam vreo boroboaţă. Ne este dor de el…”, şi urmează o mică pauză, după care Lidia se scuză: „Am emoţii când vorbesc despre el, să mă iertaţi…”.
Au fost o familie unită, unde dragostea şi armonia era în capul mesei. De asta le-a fost greu să se împace cu gândul că părintele lor nu mai este.
„Atunci când a plecat, am suferit groaznic, a fost cea mai grea perioadă pentru noi. Cu greu am depășit-o. El era omul care ne înveselea. Mereu îmi spunea: „Liduţă, totul va fi bine. Tăticul dacă spune asta, aşa va fi. Nu-ţi face griji!”. Ne încuraja enorm. De multe ori am momente când vorbesc cu el. În casă, lângă o poză de-a sa, am pus o candelă și deseori îi povestesc ce am făcut și ce am realizat. Sunt sigură că mă aude! Acum scopul nostru e să o bucurăm pe mămica. A vândut casa, decizie pe care nu i-a fost deloc uşor să o ia. Dar acum este lângă noi, aici, la Chişinău.. De fiecare dată mă rog la Dumnezeu să nu-mi dea mașini luxoase, averi, ci doar sănătate, ca să pot munci şi să am grijă de mama. Pentru ea mut şi munţii din loc, dacă trebuie!”, ne spune Lidia.

Ore de canto de la Cristina Pintilie

3Şi i-ar reuşi! Căci este o fire luptătoare, ambiţioasă, o femeie ce ştie ce vrea de la viaţă.
Mezina familiei Naforniţă a absolvit Facultatea Limbi şi Literaturi Străine de la USM, iar masteratul l-a făcut la ASEM, facultatea Gestiunea şi Dezvoltarea Turismului.
„Eu am vrut de la bun început să studiez contabilitatea, însă tata mi-a spus: „Nu! Eu am fost contabil şi ştiu cum e”. Aşa că am dat la limbi străine, pentru că aşa au dorit părinţii. Am studiat dansul şi vioara, iar Cristina Pintilie mi-a dat ore de canto. Îmi place să cânt. De multe ori, când Valentina repeta vreo melodie, eu o îngânam, iar când mă auzea, mă punea să repet. Deseori îi zic, în glumă, să facem un duet, iar ea, zâmbind, îmi răspunde că nu are nevoie de concurenţă. În primul an de facultate am fost invitată să cânt la „Săptămâna Francofoniei”. Am interpretat „In tango”, de In-Grid, iar ca apreciere, reprezentanţii Alianţei Franceze mi-au propus să particip la un concurs. Aş fi putut să merg pe drumul muzicii, însă la noi în ţară starea de lucruri în acest domeniu nu e tocmai înfloritoare”, ne spune frumoasa brunetă.

„Nici gemenele nu simt ceea ce simțim noi”

aLidia şi astăzi îşi aduce aminte de ziua în care sora sa mai mare avea să devină celebră în toată lumea. O încuraja aşa cum doar o soră poate să o facă. Cuvintele sale: „eşti frumoasă şi talentată – la sigur vei câştiga!”, aveau să se adeverească, Valentina câștigând ediţia din 2011 a concursului BBC Cardiff Singer of the World.
„De fiecare dată când o văd pe scenă, am impresia că o să-mi sară inima din piept. Eu sunt chiar mai emotivă decât Valentina. Uneori am impresia că nici gemenele nu simt ceea ce simțim noi. Ne înţelegem din priviri, iar de certat nici vorbă! Nici prin gând nu am vrea să ne rănim ori să ne supărăm, aşa am fost crescute şi educate”, susţine machioza.

Cerută în căsătorie la Balul Vienez

aValentina îşi invită familia la toate premierele. Anul trecut, la celebrul Bal Vienez, a ţinut să o aibă alături pe Lidia, care a venit însoţită de iubitul său, Călin. Atunci, sora sa cea mică avea să trăiască cel mai emoționant eveniment din viaţa sa – în toiul evenimentului a fost cerută în căsătorie, iar jumătate de an mai târziu cei doi şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu şi a ofiţerului Stării civile.
„A fost ceva de vis, nu m-am aşteptat! Soţului meu i-a reuşit să mă impresioneze. Doar nănăşelul ştia de intenţia sa. Nici nănăşica nu avea nicio bănuială. Toată lumea aplauda, iar eu nu conștientizam ce mi se întâmplă. Am simțit că sora mea trebuie să fie părintele meu spiritual. Soţul a fost de acord. Nunta încă nu am făcut-o, însă pentru noi a fost important să facem pasul cel mare în faţa lui Dumnezeu”, povesteşte Lidia.

O machiază pe Valentina la şedinţele foto

aPentru o căsnicie fericită, Valentina şi-a sfătuit sora să ţină cont de două ingrediente: sinceritatea şi comunicarea.
Astăzi, Lidia îşi doreşte să-şi deschidă salonul său de frumuseţe. Vrea să devină un make-up artist de renume şi să machieze persoane celebre.
Valentina Naforniţă deseori apelează la serviciile surorii sale. La şedinţele foto pe care le-a avut în Austria, a chemat-o pentru 10 zile la ea, ca să aibă grijă de imaginea sa.
„Şi la Balul Vienez Valentina a fost machiată de mine. Atunci, un fotograf austriac mi-a propus să o machiez pe sora mea pentru şedinţele pe care le planifică. Abia aştept acel moment”, precizează mezina familiei Naforniţă.

Directorul Operei din Viena îi zice „fiică”

aDe câte ori merge la spectacolele Valentinei, directorul Operei de Stat din Viena, Dominique Meye, o invită pe Lidia în loja sa: „Îmi spune că sunt fiica sa şi că el este tatăl meu”.
În curând, Valentina Naforniţă urmează să revină în R. Moldova pentru câteva zile, iar pentru mama sa, bucuria este de nedescris. Doamna Emilia abia așteaptă să-şi răsfețe copiii cu bucatele lor preferate.
„Mami ne gătește plăcințele – preferatele noastre. De altfel, ea ne întreabă mereu cu ce să ne mai alinte”, ne-a spus la sfârşitul discuţiei Lidia Naforniţă.

aLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a Lidiei Naforniţă

5 Comentarii

  • 20 februarie 2015 | Permalink |

    Bravo Lena Negru, ai mai realizat o schita de invidiat! Emotionant! Bravo, familiei Nafornita! Multa bafta si intelegere pentu frumoasele surori..iar mamica Emilia sa le astepte cu placintele calde mult-multi ani inainte! Imi pare rau pentru tatal lor Boris Nafornita, care a fost cel mai bun prieten al fratelui meu Ion…Dumnezeu sa-i odihneasca in IMPARATIA SA!

  • olesea
    20 februarie 2015 | Permalink |

    Un interviu de milioane!

  • 20 februarie 2015 | Permalink |

    o familie superba de la care multe am invatat …multe succese draga prietena

  • Nume
    24 februarie 2015 | Permalink |

    WoW ce fetitse frumusele

  • Nume
    3 martie 2015 | Permalink |

    intruchipata perfectiunea,bravo,foarte frumoase

Comentează