Magazinele online Apple afectate de întreruperi în întreaga lume

Magazinele online Apple afectate de întreruperi în întreaga lume

Apple a anunțat că magazinele sale online au fost indisponibile pentru mai mult de șase ore miercuri din cauza unor întreruperi ce nu au fost până acum explicate, informează agenția DPA.

Mesajele și cronologia detaliată pe pagina Apple System Status arătau că App Store, Mac App Store și magazinul iTunes au fost „indisponibile pentru toți utilizatorii”, iar „iBooks store ar putea fi” indisponibil, începând de la 2.00 Ora Pacificului (9.00 GMT) miercuri.

iCloud mail și conturile au fost de asemenea afectate între 9.00 și 13.00 GMT.

Bloomberg News a raportat că utilizatorii din Statele Unite, Elveția, Hong Kong și Marea Britanie au primit mesaje de eroare atunci când încercau să acceseze aceste servicii.

Site-ul de tehnologie The Next Web a raportat că utilizatorii din peste 39 de țări de pe șase continente au anunțat de asemenea probleme.

Apple nu a oferit informații suplimentare și nici nu a răspuns imediat la cererile de a comenta, adaugă DPA.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Zhu Xiang / XINHUA

Comentează