Valeriu Ţarigradschi a fost directorul Rezervaţiei „Pădurea Domnească” din 1997 până în 2008, apoi, după o pauză, s-a reîntors în 2010 şi a mai „domnit” până la alegerile locale din 2011, când a fost ales preşedinte al raionului Glodeni. A organizat zeci de partide de vânătoare, inclusiv ale demnitarilor, în „Pădurea Domnească”. Despre acestea, dar şi despre cazul tragic întâmplat în rezervaţie pe 23 decembrie, ne vorbeşte Valeriu Ţarigradschi în interviul de mai jos.

- Dle Ţarigradschi, unde a avut loc exact tragedia din 23 decembrie 2012?
- Am vorbit cu directorul rezervaţiei, Denis Eremciuc, şi mi-a spus că acest caz a avut loc lângă satul Călineşti, Făleşti. Rezervaţia „Pădurea Domnească” se află pe teritoriul a două raioane – Glodeni şi Făleşti. Dacă se întâmpla pe teritoriul raionului Glodeni, aveam să ştiu din prima. Domnul Eremciuc mi-a spus că poliţia şi procuratura s-au ocupat de caz chiar din prima zi când s-a produs accidentul. Procuratura în mod special. Trebuia făcut public imediat acest caz şi nu aveau să fie atâtea interpretări.

- Dvs. cunoaşteţi cine a participat la acea vânătoare?
- Când porneşte vânătoarea, toate numele sunt trecute într-un registru. Oamenii sunt instructaţi din punct de vedere al securităţii muncii – aşa se numeşte, sunt preîntâmpinaţi şi fiecare semnează. Având lista aceasta în mână, poţi să spui cu siguranţă cine a fost. Am înţeles că această listă este ridicată de către organele de drept.

- Unii martori afirmă că Sorin Paciu ar fi trecut de linia permisă gonaşilor. Dvs. ştiţi exact ce s-a întâmplat acolo?
- Am vorbit cu vreo trei persoane din rezervaţie şi toate au versiuni diferite. Este foarte complicat să te orientezi, fiindcă la o vânătoare oamenii se află pe o distanţă foarte mare şi e greu să vezi dintr-un capăt de pădure ce se întâmplă în celălalt capăt. Poate dacă eram informat şi mă duceam atunci la faţa locului, ştiam ce s-a întâmplat. Nu vreau să comentez nimic despre acest caz, dar este evident că există o anumită limită pentru gonaşi. Aceştia trebuie să facă gălăgie, să şuiere, eventual să sufle într-o trompetă, să bată cu beţe în copaci, adică să facă zgomot într-un perimetru stabilit.

- Din experienţa Dvs., se întâmpla des ca înalţi demnitari din Republica Moldova să participe la vânătoare?
- La vânătoare participă oameni de tot rangul. Dar la vânătoare numai unul este şef, restul sunt subalterni, indiferent de funcţia ocupată – preşedinte, procuror, ministru, judecător. Toţi trebuie să respecte nişte reguli. Şi vânătorii cu experienţă cunosc aceste reguli. Cât am fost director, personal instruiam participanţii la vânătoare, luam semnăturile şi erau ingineri care îi obligau pe toţi să respecte regulile. Dar există o problemă pe care eu am semnalat-o de mai multe ori celor de la Academia de Ştiinţe, Institutul de Zoologie în special, care determină nişte metodologii de organizare a vânătorii. Le spuneam că este timpul de schimbat ceva, şi iată poate acest caz tragic îi va pune pe gânduri pe cei responsabili de metodologia organizării unei vânători.

- Ce anume?
- De exemplu, în statele din Europa sunt vânate cu mult mai multe animale decât în Republica Moldova. Dar cred că nu aţi auzit ca cineva să fi fost împuşcat la vânătoare. Asta pentru că metodologia de vânătoare în Europa se deosebeşte de a noastră.

- Prin ce se deosebeşte?
- În Europa sunt construite special nişte turnuri de lemn în care stau vânătorii. Se dă de mâncare animalelor. Când vin să mănânce, vânătorii pot face selecţia mult mai bine. Vânătorul are timp să vadă care mistreţ este bolnav, care animal poate fi împuşcat.

- Gonaşi nu există?
- Nu. Asta doream să schimb şi la noi pentru a fi excluse cazurile de risc. Când eram director, pentru mine o vânătoare era un stres major. Când se termina totul şi îi vedeam urcaţi în maşini să plece, îmi făceam cruce că s-a terminat.

- Cum pornea o partidă de vânătoare, atunci când eraţi Dvs. responsabil?
- Din timp, se cunoştea că va fi o partidă de vânătoare pe data cutare. Dar nu erau partide de vânătoare la care participau numai demnitari, ci şi altele, cu membri de rând ai Societăţii Vânătorilor. Anul acesta, perioada de vânătoare a fost numai o lună şi ceva. Anterior, vânătoarea începea în noiembrie şi dura până la sfârşitul lunii decembrie. Se făcea un grafic, era foarte clar cine, când, cum şi unde. O partidă de vânătoare începe, de obicei, odată cu luminatul zilei, pe la ora 8.00, şi se termină pe la 15.00-16.00.

- În Pădurea Domnească ce se vânează, de regulă?
- Este permisă numai vânătoarea la mistreţi. Se pot vâna şi vulpile care dau semne de boală, cam de la jumătatea lunii ianuarie şi toată luna februarie.

- Câte partide de vânătoare aveau loc pe sezon?
- Cam în jur de opt-zece partide. Una-două dintre ele erau cu demnitari de rang înalt.

- Când participa preşedintele Voronin la vânătoare, cine era şef?
- Eu.

- Şi Voronin a împuşcat vreun mistreţ?
- Sigur (râde). Important e că toţi cei care participau la vânătoare respectau regulile. A fost un caz când o echipă care a venit a consumat alcool înainte şi am oprit vânătoarea, fiindcă acest lucru este strict interzis.

- Cam câţi mistreţi se vânează la o partidă de vânătoare la Pădurea Domnească?
- În medie, trei. Dar sunt şi cazuri când se vânează numai unul sau doi.

- Şi ce se întâmplă cu prada?
- Carnea este comercializează. Mai întâi carnea este cântărită, se face analiza veterinară şi vânătorul, dacă vrea, cumpără carnea. Aceasta este o regulă numai pentru rezervaţii. În „Pădurea Domnească” nu se vând licenţele, ci carnea.

- Cât costă un kilogram de carne de mistreţ vânat?
- Ca la piaţă. Vreo 70-80 de lei kg.

- Vă amintiţi vreo întâmplare mai deosebită de la vânătoare?
- Eu nu am fost toată viaţa director, am fost şi pădurar (râde). Prin anii ’80, un poliţist care participa la vânătoare s-a aşezat pe o grămadă de vreascuri să se odihnească, după ce toţi lăsaseră armele. Dar sub vreascurile celea era un mistreţ. Când poliţistul s-a aşezat, mistreţul s-a ridicat cu tot cu el şi a mers cu el în spate până la primul hop, când l-a dat jos. A început să se bâlbâie după aceasta, dar, Slavă Domnului, a rămas teafăr.

- Care credeţi că este cel mai bun vânător din Republica Moldova, din experienţa Dvs.?
- Dacă mistreţul vânat are 50 de kilograme, vânătorul o să zică oricum că avea 500 de kilograme, ca şi pescarul care spune că peştele de un kilogram era de un metru. Nu cred că există o asemenea statistică şi nu am făcut nici eu una, chiar dacă am participat la atâtea partide de vânătoare.
- Vă mulţumim!

Interviu realizat de Crina VLAICU, Jurnal de Chişinău
Foto: hotnews.md