INCREDIBIL! COSMONAUȚII care au văzut ÎNGERI în spațiu dezvăluie detalii despre STRANIA ÎNTÂLNIRE! “Arată ca noi, dar …”!

INCREDIBIL! COSMONAUȚII care au văzut ÎNGERI în spațiu dezvăluie detalii despre STRANIA ÎNTÂLNIRE! “Arată ca noi, dar …”!

Dacă cei care contestă existența îngerilor sunt tocmai oamenii ce au legătură cu științele exacte, ei bine şase angajați ai fostei Agenții Spațiale Sovietice susțin că au văzut astfel de entități, scrie libertatea.ro.

Este vorba despre șase cosmonauți, Leonid Kizim, Oleg Atkov, Vladimir Solovyov, Svetlana Savitskaya, Igor Volk și Vladimir Jannibekov, care se aflau, în 1985, la bordul stației Saliut-7, ce aparținea fostei Agenții Spațiale Sovietice. Într-o zi, cei șase au observat cum un gaz straniu a învăluit staţia spaţială și o lumină puternică, orbitoare, a invadat încăperea preț de câteva minute. Apoi, povestesc cosmonauții, și-au făcut apariția şapte siluete.

”Arătau ca noi, dar erau mai înalți și aveau aripi uriașe. Deasupra capetelor aveau halouri. Erau îngeri”, au povestit cosmonauții care au raportat imediat incidentul către stația de pe Terra.

La revenirea la bază cei șase astronauți au fost supuși unor teste medicale și psihologice. Rezultatele au indicat că membrii echipajului rus erau perfect sănătoși.

Dacă la acel moment informațiile au fost clasificate imediat, datele au fost făcute publice recent, după ce presa occidentală a dat publicității o serie de imagini spectaculoase surprinse de telescopul Hubble. În instanatnee se puteau vedea siluete asemeni oamenilor, dar care aveau aripi.

Foto: libertatea.ro

Vizualizări: 835

Comentează