Traficul de fiinte umane este un fenomen global ce vizeaza toate varstele si sexele.O mare parte din persoanele implicate sunt femei si copii.Victimile,cel mai des,sunt traficate prin folosirea mijloacelor de constrangere sau metodele de inselaciune si pentru nenumarate scopuri abuzive si de exploatare.Citisem undeva ca aproape toate benzinariile si toata periferia din Padova sunt pline de prostituate.O mare parte din ele provin din Romania,Ucraina,Republica Moldova,Columbia si chiar Brazilia.In fiecare seara,dupa ora 21:00,ele ies la produs…Cu un machiaj agresiv,imbracate si iarna,si vara in fuste scurte de te ia frigul cand le vezi.Sunt “rubrici” permanente ale programului de noapte al orasului.

- Insa ,dupa parerea mea,nu toate sunt victime ale traficului de fiinte umane.Multe din ele stiu unde s-au pornit sau unde au ajuns.Ma intreb : de ce exista prostituatele?De ce ajunge o femeie la coltul strazii?

Se intampla de multe ori sa ajung acasa dupa ora 20:00.Si de fiecare data trec prin fata benzinariei de langa casa mea.In ultimul timp vedeam cozi de masini tot mai mari si nu intelegeam daca e vreo reducere la combustibil sau e altceva.Pana la urma am inteles: erau fetele care faceau strada.Chiar in fata casei mele…De atunci am inceput sa fiu mai atenta la ele,uneori chiar mergeam,alimentam acolo,eram foarte curioasa.Mare mi-a fost mirarea cand am vazut pe cineva care semana leit cu o fata din parc.Nu puteam sa ma apropii si nici sa intreb ceva,ar fi fost o prostie mare.Am stat mult timp cu acest dubiu,pana cand destinul a dorit ca prin prieteni comuni sa ne intalnim,si eu,desigur,nu am ezitat sa o intreb cu ce se ocupa si daca ar avea timp sa iesim seara la o pizza.M-a surprins mult cand mi-a raspuns: “Eu te-am vazut la benzinarie,vezi ca nu este problema pentru mine”. Ce poti sa raspunzi in asemenea caz?A fost un prilej de a trece direct la intrebari,la care Inga(numele este schimbat) nu a ezitat nicio clipa sa imi raspunda.Povestea acestei fete seamana cu cea a majoritatii femeilor care aleg aceasta cale mai usoara de a face bani,daca e sa nu luam in consideratie cazurile de trafic de persoane,atunci cand victimele sunt obligata sa se vanda pentru sume infime de bani.

- Am in fata mea o femeie tanara,frumoasa,inteligenta,care are tot ce ii trebuie pentru a duce o viata normala si decenta.Nu inteleg totusi,de ce faci asta?Nu ai nicio remuscare?

Si cei care fura sau ucid,fac ceva mai bun?Nu iau nimic de la nimeni,incerc sa supravietuiesc.Uneori regret,dar cand vad ca asa reusesc sa trimit bani acasa mamei si surorii mele,nu stiu de ce nu as face-o…Decat sa umblu cu furatul sau sa suport vreun italian,mai bine imi fac singura banul si singura il cheltui.Am in spatele meu o istorie care,intr-un fel,m-a facut sa cresc mai repede decat alte fete de varsta mea.

- Cum ai ajuns in aceasta situatie?Pentru ca,cred eu,nu ai venit in Italia sa te ocupi anume cu asta.

Am venit in Italia cu sapte ani in urma,aveam doar 18 ani.La inceput,ca majoritatea femeilor noastre,am lucrat in familie,unde am invatat limba,si asa am reusit sa intorc si suma de bani pe care o datoram celor care m-au adus aici.Nu am avut ca scop sa fac strada,s-a intamplat totul de la sine.Provin dintr-o familie saraca,cu multi copii,iar parintii mei nu au avut posibilitatea sa ma ajute sa imi continuu studiile.Dupa ce am absolvit clasa a 9-a,am ramas in sat sa muncesc in bar.Intr-o zi,un client mi-a propus sa plec in Italia,acolo el mi-ar fi putut oferi un loc de munca platit,pentru ca i se facuse mila de mine.Nu aveam niciun motiv care sa ma faca sa refuz,viata mea se rezuma la o munca prost platita,la trei frati,o sora si parinti pe care rareori ii mai vedeam treji.In doua saptamani eram deja cu pasaportul in mana si imi faceam bagajele.Am ajuns usor,cu viza,mai greu a fost cu lucrul.Dupa ce am muncit cateva luni,batrana la care lucram a decedat,iar eu am ramas pe drumuri.Datorii nu aveam,insa nici bani de gazda.L-am intalnit pe actualul meu prieten,Najir,de origine albaneza.M-a luat la el in casa si m-a ajutat mult.La inceput cautam de munca,insa,intr-o zi,a venit la noi in ospetie o romanca si mi-a propus sa fac asta.Nu eram sigura,dar pana la urma am cedat.Da,m-am vandut,compromisul era facut,asa am reusit sa adun ceva bani.

-Si nu iti este frica?

La inceput plangeam,dar dupa prima saptamana m-am obisnuit.Visez sa cumpar o casa si sa intemeiez o familie.Vreau sa imi strang niste bani,sa reusesc sa imi schimb viata.Clientii,de regula,sunt italieni,romani,moldovenii sunt periculosi,din acest motiv prietenul meu ma protejeaza.A devenit ca un aliat al meu.O parte din castig i-l dau lui,din simplu motiv ca in fiecare noapte ramane treaz.Cand urc in vreo masina,ii trimit mesaj,iar daca  timp de 30 de minute nu primeste un apel,trebuie sa ma caute.Spune ca nu conteaza cu ce ma ocup,important e sa fiu langa el cand are nevoie.Si asta dureaza deja de cinci ani.Pentru 30 de minute se plateste 30 de euro,iar pentru o noapte in hotel – de la 150 pana la 300 de euro.De multe ori se intampla ca clientul nici nu vrea sa se culce cu mine,ma roaga doar sa ii vorbesc,pentru ca se simte singur.Cunosc un italian de vreo 70 de ani care vine la mine o data in luna deja de doi ani.Mergem la hotel si toata noaptea discutam.Este un fost profesor care are sotia bolnava si,pentru a putea “respira” ,vine cu mine.De fiecare data imi lasa cate 400 de euro si vrea sa ma convinga sa duc o viata decenta,dar eu mereu ii spun ca inca nu sunt pregatita…M-am obisnuit cu situatia asta,in plus,nu trebuie sa umblu sa caut de munca,cu criza care este acum.

- Si ce le spui celor de acasa?

Cel mai greu imi este atunci cand ii sun si trebuie sa inventez istorii inexistente,cu munci pe la babe si mosnegi…LE spun ca totul e bine si ca in curand o sa ne vedem.Acasa inca nu am reusit sa plec,pentru ca nu avut acte,acum am depus dosarul cu ajutorul prietenului meu si sper de sarbatori sa fim alaturi.Unicul lucru care ma face sa fiu fericita este ca asa am reusit sa ii cumpar fratelui o casa,surorii sa ii platesc taxele de studii la universitate si sa le trimit regulat bani si cadouri.Le-am cumparat la toti telefoane mobilem,ca sa ne putem auzi mai des,mamei chiar i-am trimis si un calculator,sa putem sa ne vedem pe skype.Acum stiu ca familia nu duce lipsa de nimic,cu toate ca eu aici simt lipsa lor si duc dorul casei parintesti,mamei si satului meu natal.Am vazut multa tristete in ochii acestei fete,cu toate ca nu vroia sa vad.

Am vazut multa tristete in ochii acestei fete,cu toate ca nu vroia sa vad.Pana la urma a incercat sa ascunda lacrimile si a reusit!Ma intreb daca acesta a fost visul ei de mic copil.Ma intreb ce ar spune sarmanii parinti si daca ar mai accepta bani de la ea stiind modalitatile prin care ii face.Cu toate acestea e convinsa ca practica cea mai veche profesie din toate timpurile.Este o victima mai degraba a naivitatii si a viselor de carton,cu suflet de gheata.Sper din tot sufletul ca intr-o zi sa ma intalnesc din nou cu fata aceasta cu ochi verzi si cu parul blond.Si atunci sa o vad cu o familie,cu o viata frumoasa si decenta,cu un sot iubitor.Se poate si la benzinarie,doar cu conditia ca atunci si ea sa-si alimenteze automobilul.

Aliona Purci, jurnalist  GAZETA BASARABIEI ,ziarul moldovenilor din Italia.

sursa: romaniidinpadova.ro

foto: romaniidinpadova.ro