Face haine stilate pentru patrupezi

Face haine stilate pentru patrupezi

Dacă aveţi un cățel și tot ce vă doriţi este să-l faceţi să se simtă iubit şi răsfăţat, atunci talentul Elenei Nemţanu vă va fi util. Tânăra de 26 de ani confecţionează haine pentru câini, în deosebi pentru cei din rasa chihuahua.

Doina POPOV

Elena a moştenit pasiunea pentru creaţie de la bunica ei. „Ea m-a îndrumat spre lucrul manual: m-a învăţat să cos, să brodez şi să croşetez, însă nu m-a impus niciodată. Poate de aceea m-a şi atras această îndeletnicire”, ne-a declarat Elena, care consideră că ne putem exprima personalitatea şi prin hainele sau accesoriile pe care le poartă prietenii noştri patrupezi.

Tricotează de la 5 ani

Avea doar cinci ani când a făcut prima ei lucrare. Mai târziu şi-a tricotat fulare, fuste, salopete, pulovere, căciuli sau orice altă piesă vestimentară pe care şi-o dorea. „După ce am absolvit liceul, am urmat facultatea de design interior, iar masterul l-am absolvit în domeniul designului vestimentar”, ne-a comunicat Elena, menţionând că în prezent activează mai mult ca designer vestimentar, însă realizează şi proiecte-schiţă pentru diverse panouri decorative.

Căţeluşa ei a inspirat-o

Prima hăinuţă confecţionată pentru animale a fost pentru căţeluşa ei, Choko, pe care a primit-o în dar acum doi ani. „Era mică şi îi era frig, aşa că m-am gândit să-i confecţionez ceva haine. Am observat că, îmbrăcată, Choko se simţea comod şi parcă avea mai multă încredere în oameni”, susţine tânăra.
Elena nu coase haine pentru pisici sau alte animale cu blană. „De exemplu, pisicile şi iepuraşii au blana frumoasă şi călduroasă, de aceea nu acceptă să le-o ascundem sub haine”, spune ea.

Patrupedul Oliei Tira

Designer-ul a reuşit să se facă remarcată şi de către cei lumea showbizului. Astfel, Elena a ajuns să coase haine pentru căţelul Oliei Tira, dar şi pentru patrupedul celei mai bune prietene a interpretei. „Ambele au rămas foarte mulţumite”, ne-a declarat Elena.
Tânăra creatoare nu face doar haine pentru căţei. Ea a cusut şi rochii pentru vedetele autohtone, însă spune că nu ne poate dezvălui numele acestora.

Vrea buticuri în toată lumea

Elena Nemţanu are planuri mari de viitor. „Aş vrea să deschid buticuri în toată lumea, să vând haine pentru oameni, pentru animale şi decoraţiuni pentru interior”, ni s-a destăinuit tânăra.*