Ce părere ai despre vizita lui Victor Ponta la Chișinău?

Ce părere ai despre vizita lui Victor Ponta la Chișinău?

Premierul român, Victor Ponta, a ajuns la Chișinău. Aceasta este prima vizită oficială a sa la Chișinău. El a fost întâmpinat la Guvern de premierul Vlad Filat, dar și de câțiva protestatari.

Aceștia au declarat că suspendarea lui Traian Băsescu a fost una anticonstituțională, iar Victor Ponta nu are ce căuta la Chișinău, întrucât nu este recunoscut în Europa.

Ulterior, premierii vor avea o întrevedere tete-a-tete, iar la ora 10.05, vor prezida şedinţa în plen a delegaţiilor, care va avea loc la Reşedinţa de Stat din str. Iorga, 23.

După ședință, va avea loc ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România, pentru anii de învăţămînt 2012 – 2013, 2013 – 2014, 2014 – 2015 şi a Planului de acţiuni în domeniul Justiţiei între Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al României pentru anii 2012 – 2013.

Imediat după ce vor fi semnate cele două documente, Filat și Ponta vor susţine şi o conferinţă de presă. Premierul român va avea întrevederi și cu președintele Nicolae Timofti, speakerul Marian Lupu, dar și cu liderul PL, Mihai Ghimpu.

Vizita oficialului român se anunță una tensionantă. Liderul mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a anunțat că susţinătorii mişcării vor organiza proteste în faţa mai multor edificii în care va intra oficialul român.

Mocanu susţine că guvernarea de la Chişinău ar trebui să-şi anuleze invitaţia pentru Ponta şi să nu-l primească la Chişinău. Şi asta deoarece Ponta nu este privit cu ochi buni de către organismele europene şi ar aparţine anumitor clanuri oligarhice care ar avea interese ascunse la Chişinău.
Sursa: jurnal.md

Vizualizări: 410

Comentează