Sunt întâmplări pe lumea asta care dau peste cap orice norme de morală sau etică socială.

Una vreau să v-o povestesc chiar astăzi. Ea a avut loc într-un cătun de prin părţile Nisporenilor. Oameni puţini şi săraci trăiesc acolo. Cei mai nevoiaşi îşi duc zilele lucrând ba la unul, ba la altul, agonisind astfel un ban şi câte ceva de-ale gurii.

Prin paturi străine

Ei bine, în satul acela trăia o familie cu cinci copii. Trei dintre ei erau fete. Şi uite că cea mai mare s-a măritat cu un băiat tot din sat, care nu avea tată. S-a mutat acasă la flăcău, căci aveau mai mult loc.
La un an după nuntă, tânăra nevastă a născut un copil, iar la capătul celuilalt an a mai venit pe lume un prunc. Mă rog, tineri, focoşi şi apoi, ştiţi dvs., nu prea sunt distracţii prin satele noastre.
Porniseră tinerii să mai lărgească casa părintească, construind alături încă două camere şi o bucătărioară. Adică să trăieşti, să creşti copii şi să agoniseşti la gospodărie. Asta ar fi trebuit să facă. Dar vedeţi dvs. că celui tânăr bărbat nu-i mai ardea de la un timp să facă treabă prin gospodărie. Dispărea nopţile de acasă, iar dacă apărea spre dimineaţă, era pus mereu pe ceartă. Se crucea nevastă-sa, care nu se ştia cu nimic vinovată. “Pe unde umblă?, se întreba ea. Te trezeşti că mâine-poimâine îl arestează şi ce mă fac eu cu trei copii, că îl am de-acum şi pe al treilea în poală!”
Dar n-a durat mult această nedumerire. Satul – mic şi ştiţi cât e de greu să ascunzi ceva de ochii lumii, chiar dacă doreşti cu tot dinadinsul. Într-un cuvânt, satul a aflat că Grigore al Mărioarei, că aşa-i ziceau pe-acolo, se întâlneşte pe ascuns cu… cine credeţi? Chiar cu cumnată-sa, a doua fată din familia socrilor.

Fraţi şi verişori

Vestea a ajuns şi la urechile femeii. “E adevărat ce spune lumea? Te ţii în dragoste cu soră-mea?” “Am de gând s-o iau de nevastă, mă despart de tine şi ne mutăm la Nisporeni. Mi-am şi găsit de lucru acolo”.
Zumzăia satul ca un ştiubei: unde s-a mai văzut, unde s-a mai întâlnit aşa ceva? Chiar şi judecătorul, când a pronunţat divorţul, s-a interesat ca un om curios: “Şi ce zic părinţii voştri de treaba asta?” La care mirele: “Ce să zică? N-o las cu copilul în braţe, o iau de nevastă şi acopăr ruşinea”. Pentru că era în luna a cincea cumnata, viitoarea lui nevastă.
S-au luat, au mai trecut trei ani şi cea de-a doua nevastă şi cumnată i-a născut lui Grigore al Mărioarei doi copii. Satul parcă se liniştise, alte întâmplări erau în centrul atenţiei. Fireşte că se mirau ei peste poate când se întâlneau la sărbătorile de familie cele două surori, nevestele unuia şi aceluiaşi bărbat, se jucau între ei copiii, care erau şi fraţi, şi verişori în acelaşi timp. Părinţii fetelor n-au făcut prea mult caz din treaba asta, pentru că nici n-aveau când a se gândi la aspectul moral al problemei – o ţineau cu paharul de la vinul nou până în celălalt an.

Mezina

Poate că s-ar fi uitat întâmplarea asta şi satul ar fi lăsat în trecut şi această întâmplare nemaipomenită, dacă nu s-ar fi auzit după o vreme că Grigore al Mărioarei a fugit în lumea largă cu cea de-a treia fată a socrilor lui – mezina – diferenţa de vârstă între ei fiind de aproape douăzeci de ani.
Uite că asta a fost culmea! Cele două surori, care până atunci abia de-şi vorbeau una alteia, şi-au unit eforturile ca să-l găsească şi să-l pună la respect. Dar unde să-i găsească, dacă au şters putina în România? Îţi trebuie bani să-i cauţi, ai nevoie de paşaport şi apoi nu mai pornesc chiar cu una-cu două la drum necunoscut două femei de la sat.
Nu v-aş povesti această întâmplare, dar pe mine una atât de mult m-a uimit, încât o săptămână am tot povestit-o cunoscuţilor mei.
Dar ceea ce a urmat a fost şi mai grozav. Peste doi ani şi jumătate, apare în sat Grigore al Mărioarei. Singur. Prost îmbrăcat, lihnit de foame, trage la casa maică-sii.

Omorât în bătaie

Nevestele-surori locuiau de mult la Nisporeni – au împrumutat bani şi, cu ce aveau agonisit, şi-au cumpărat împreună o căsuţă într-un sat din apropierea oraşului. Copiii – o parte din ei – mergeau deja la şcoală, iar femeile lucrau la un depozit de produse alimentare, în zilele de odihnă vânzând mărfuri, vechituri adunate de la alţii, într-o pieţişoară din centrul raional. Pe bărbatul lor, când venea vorba despre el, îl numeau cum le venea la gură, uitând definitiv că cea de-a doua nevastă a lui Grigore e tot sora primei lui neveste. Părinţii fetelor au murit unul după altul, iar casa i-a rămas moştenire fratelui mai mic. Ei, uite, tocmai acest frate al lor l-a prins într-o bună zi pe Grigore, cumnatu-său, şi l-a bătut măr.
Vedeţi dvs. că, atunci când a vrut să se însoare băiatul cu o fată din satul lui, părinţii n-au vrut să i-o dea: “Sunteţi, bre, un neam de nebuni, dacă l-aţi lăsat pe armăsarul de Grigore să-şi bată joc de surorile voastre! Cum să-ţi mai dau fata? Să râdă satele din jur?”
Ei uite că, de ciudă, l-a bătut pe Grigore, cumnatu-său, de l-au strâns alţii de pe jos. L-au dus la casa maică-sii. Din bătaia aceea i s-a tras şi moartea. La înmormântare au venit cele două neveste-surori, cu cinci copii ai lor, şi l-au bocit de răsunau văile.
“A fost om bun”, spunea satul.

Gălăţeanul amorezat

Dar sunteţi curioşi probabil să ştiţi ce s-a întâmplat cu cea de-a treia soră-nevastă a lui Grigore.
Oficial, n-a luat-o în căsătorie, pentru că era încă soţul celei de-a doua surori. Dar acolo, în România, la Galaţi, tânăra femeie s-a îndrăgostit de altul. Lucra în port Grigore, iar ea – tânără, frumoasă, tot în căutare de serviciu – a ajuns la o firmă particulară ce căuta vânzătoare pentru produsele lor. S-a angajat “la negru” pentru că nu avea acte de cetăţenie şi nici viză de reşedinţă. Uite că şoferului acestei firme i-a căzut cu tronc la inimă tânăra basarabeancă. N-a luat-o de nevastă – c-avea deja una – dar o iubea cum n-a iubit nici o femeie până la ea. Şi a născut Lenuţa o fată. Gălăţeanul nu e sigur de paternitate, dar le întreţine şi astăzi pe amândouă.

Vizualizări: 2374