Poliţia ne-a făcut de ruşine, nu e prima dată

Poliţia ne-a făcut de ruşine, nu e prima dată

Poliţia moldovenească din timpul evenimentului sportiv: Olimpia Bălţi- Dinamo Bucureşti, a făcut din nou sportul moldovenesc să fie de răsul lumii în România.

La câteva ore până la începerea meciului de ieri, 15 iulie, care s-a disputat pe stadionul Zimbru din Chişinău, pierdut de ai nosştri cu 0-2, jucătorii români, ieşiţi la plimbare prin centrul capitalei, au fost opriţi, cum numai la noi se poate, de către poliţie, motivul? „de ce sunteţi îmbrăcaţi în aceeaşi culoare şi de acelaşi tip?”, informează echipa Prosport, care erau alături de jucătorii dinamovişti.

Într-o ţară civilizată, cu poliţişti bogaţi în cultură generală, care se mai uită şi la ştiri, ar fi ştiut că în acestă zi, atât de importantă pentru sportul moldovenesc, că la Chişinău soseşte una din cele mai bune echipe de fotbal din România, destul de titrată chiar şi pe plan european, că nu toţi ajung în penultimul act al unei competiţii europene, precum Dinamo a făcut-o, acei agenţi i-ar fi oprit, dar să le ceară autografe şi să se fotografieze cu ei.

Însă nici autorităţile angajate cu ordinea la stadionul Zimbru în timpul partidei nu au fost cu mult mai bogaţi în „arta fotbalistică”, odată ce dinamoviştii au deschis scorul, Pulhac, minutul 41, a început şi spectacolul în sectorul fanilor români, aceştia dansând, cântând şi utilizând o torţă, fapt incredibil de ieştit din comun pentru mascaţii moldoveni care i-au bruscat pe suporterii lui Dinamo, mai mult imediat după terminarea meciului, unii au fost reţinuţi şi urcaţi în dube, dar după rugămintea lui Andone, antrenorul lui Dinamo: ” Gata, ajunge, vă rog frumos să-i eliberaţi! S-a terminat meciul”, au fost eliberaţi, nu până ce au trecut şi pe la secţie.

Sursa: jurnal.md

vizualizări: 300

Comentează