„Valeriu visa să devină un om important”

- Vă rugăm să ne povestiţi, doamnă Ala Boboc, ce vă amintiţi despre 5 mai 1985.

A fost greu… Eram la maternitate. Travaliul a durat o noapte şi o zi. Pe 5 mai, spre seară, a venit pe lume Valeriu. Când l-am văzut, mi-au trecut îndată toate durerile. Era un copil atât de frumos. A fost o zi fericită… Nu ştiam că va fi băiat. Era o minune. Avea aproape 4 kilograme, nu-i de mirare că a crescut aşa de înalt. La 23 de ani avea înălţimea de 1,86 metri.

- Unde a copilărit fiul dvs., Valeriu?

Locuiam la gazdă, aici în Chişinău, atunci când s-a născut Valeriu. Eu eram încă studentă în anul patru la Filologie, la Universitatea de Stat din Chişinău. După absolvire am lucrat o vreme profesoară de limba română la o şcoală moldo-rusă, dar nu am rezistat mult. Unii elevi îmi spuneau direct: „Zacem nam ătot ţaranski iazîk?”. Soţul meu a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Pedagogică „I. Creangă”, lucra la Bubuieci. A fost şi peste hotare, îşi găsise de lucru în Germania, dar a avut un accident de muncă şi s-a întors acasă în cârje.

Valeriu de mic a fost foarte liniştit, cuminte, omenos. Îi plăcea să aibă mulţi prieteni, în jurul lui se adunau foarte mulţi colegi, băieţi şi fete, cu siguranţă era un lider. Inventa diferite jocuri, mergeau la film sau în pădure, la iaz, în excursii. Avea darul de a atrage tinerii în jurul său. Era un romantic, scria compuneri frumoase, îmi pare rău că nu le-am păstrat… Vacanţele şi le petrecea în satul meu de baştină, Visoca, judeţul Soroca. Jumătate de sat, toţi băieţii erau prieteni cu dânsul.

- Ce ne mai puteţi spune despre caracterul lui Valeriu?

Era foarte deschis, sociabil. Avea un râs molipsitor. Soţul Victor îmi spunea când se întorcea Valeriu de la şcoală: „Uite-l, vine! Iar e cu gura până la urechi”. Dar era şi foarte responsabil, serios, grijuliu. Nu ştiu de ce, avea obiceiul să-şi dăruiască hainele noi colegilor care nu aveau cu ce să se îmbrace. Odată, prin clasa a 7-a, i-am cumpărat o scurtă nouă, el a purtat-o două zile, apoi a dăruit-o cuiva. Se mai întâmpla că dădea cuiva haina lui bună şi venea acasă cu altă haină, veche. Era prea bun…

- Care a fost marele lui vis?

Nu ştiu, nu prea vorbea despre asta. S-a întâmplat însă ceva uimitor cu vreo săptămână înainte de 7 aprilie. Mi-a spus, ca din senin, un lucru: „Mamă, eu am să fac ceva, că toată lumea va afla de mine. Toţi vor vorbi despre mine”.

- Cum a reacţionat Valeriu când a aflat rezultatul alegerilor din 5 aprilie 2009?

În seara de 5 aprilie 2009, primul lucru pe care ni l-a spus a fost: „Iar au câştigat comuniştii. Iar o să fim cu dânşii. Nu mai avem nicio şansă”. El îşi pusese speranţele în acele alegeri, iar pe 6 aprilie a zis: „Iar n-o să putem face nimic”. Era deprimat, vedea că tinerii nu au perspectivă în Moldova. Valeriu în liceu a fost foarte capabil, lua note bune şi foarte bune, a vrut să înveţe la o facultate. Noi l-am ajutat să intre, cu taxă, la Relaţii Internaţionale. Dar a vrut să fie independent, să-şi câştige existenţa din munca sa. Era de două ori Taur, adică născut în Anul Taurului şi în luna mai, care după horoscop e tot sub semnul Taurului. Îi plăcea munca, se angajase la o benzinărie, apoi la o spălătorie, acolo era lăudat, dar nu admitea să fie dus de nas. Nu suporta că angajatorii promiteau că îl vor plăti bine şi nu se ţineau de cuvânt. Apoi a început să lucreze la piaţa centrală, vindea curele, dar nu era mulţumit de ceea ce face. Locuiam şase persoane într-un apartament cu două camere, nu era uşor…

„Bine că avem mormânt”

- Ce însemna familia pentru Valeriu?

Cel mai mult ţinea la familie, la copilul lui, la soţia Natalia, pe care a întâlnit-o în satul părinţilor mei, la Visoca, Soroca. Era atent cu noi, ne lua cadouri de sărbători, ne făcea surprize. Îi plăcea să se pregătească de Paşti din timp, făcea planuri, aştepta cu nerăbdare să ne ducem în vizită la bunicii din satul meu ori din satul soţului. Anul trecut, înainte de Paşti, nu şi-a făcut niciun fel de planuri, nici nu ne-a întrebat cum aveam de gând să sărbătorim Paştele. Parcă simţea ceva, parcă simţea că n-o să ajungă până la Paşti.

- A fost înmormântat de Florii.

Da… Încă nu-mi pot reveni după înmormântare… Câteva zile după ce a fost ucis de poliţiştii mascaţi lângă Arcul de Triumf nu ştiam unde se află, ne-au spus abia a treia zi şi a trebuit să facem în mare grabă înmormântarea. Nu am anunţat pe nimeni, dar s-a adunat mult tineret. Au venit şi prietenii lui din Visoca… Mult tineret l-a petrecut pe ultimul drum, tinerii au spus că-l vor duce pe umeri la cimitir şi l-au dus… Trei kilometri i-au dus sicriul pe umeri. Aşa au vrut ei. Nu puteam dormi nopţile după acea zi. Am urmat un tratament la Centrul pentru protecţia victimelor torturii „Memoria”, am luat multe calmante. Prin decembrie am făcut o intoxicaţie foarte severă, de atunci încerc să trăiesc fără medicamente.

- Credeţi că până la urmă se va afla cine l-a ucis pe Valeriu?

Nu cred că acum se va descoperi adevărul. Când cerem răspuns la întrebarea cine l-a ucis pe Valeriu, se blochează tot. Ei nu ştiu ce să ne răspundă, se opresc, nu au răspuns la întrebări. Poate că acela care l-a lovit cu patul armei în cap, se laudă cuiva că a făcut asta. Dar vorbele se transmit din om în om şi, poate, cu trecerea anilor va fi descoperit tot adevărul.
Bine că măcar avem mormânt. Puteau să-l omoare şi să-l ducă undeva, să-l îngroape într-o pădure, să-l arunce într-un lac şi nu am fi ştiut nimic despre el. Bine că avem mormânt, putem merge să lăsăm o floare pe mormântul lui Valeriu.

- Vă este frică de torţionarii care l-au torturat pe Valeriu?

Nu mai am frică de nimic. Ei mi l-au luat pe fiul mai mare. Ce-ar putea să-mi mai facă? Nu mi-e teamă de nimeni. Am o familie, îl am pe fiul mai mic Marcel. Iar Valeriu l-a lăsat din urma lui pe Dragoş.

Eu şi soţul am rămas şocaţi când l-am auzit pe Voronin spunând la televizor că Valeriu a fost aruncat de la etajul patru al Parlamentului. Cum îndrăzneşte să spună şi minciuna asta? Nu pot să-mi explic comportamentul lui. Situaţia nu se limpezeşte, avocatul nostru are probleme, cercetarea cazurilor celor care au murit pe 7 aprilie devine tot mai grea.

Vreau să vă mai spun ceva. Când era băiatul meu prin clasa a 8-a, am avut un vis. Am visat că Valeriu era înconjurat de trei oameni în negru. El stătea în genunchi şi împrejurul lui, trei oameni în negru. Totul era negru în jur, era şi o prăpastie şi Valeriu striga: „Mamă, ajută-mă!”. Toţi anii de după visul acesta mă gândeam să nu i se întâmple ceva rău lui Valeriu.

„Dragoş are acelaşi zâmbet larg, luminos”

- Cine vă susţine, cine v-a ajutat să rezistaţi în anul de doliu care a trecut de la 7 aprilie?

Mie îmi dă puteri să rezist Dragoş, fiul lui Valeriu. Are acelaşi zâmbet larg, luminos. Seamănă leit cu Valeriu – aceleaşi gesturi, aceeaşi mimică, se aşază pe divan la fel ca tatăl său, picior peste picior. Mă uit la Dragoş şi-mi pare că-l văd pe Valeriu, şi-mi dau lacrimile.

- Cine a ales numele Dragoş pentru nepotul Dvs.?

Valeriu a găsit numele acesta. Noi am tot căutat diferite nume, ne uitam şi în Biblie, şi în cărţile de istorie. Dar Valeriu a hotărât ca fiul lui să fie Dragoş. Valeriu spunea că Dragoş va fi un om mare. E un copil minunat, de la vârsta de doi anişori a început să vorbească, nu-i tace gura toată ziua. Când îl ducem la grădiniţă, le spune cu voce tare copiilor şi educatoarelor „buna `neaţa!”. Noi ne rugăm la Dragoş ca la Dumnezeu.
ziar.jurnal.md