Ce temperatură să păstrăm în camera copilului?

Ce temperatură să păstrăm în camera copilului?

Camera copilului nu trebuie încălzită prea tare, în ciuda convingerii unor părinţi că bebeluşii sunt sensibili şi au nevoie de multă căldură. Copiii nu trebuie nici îmbrăcaţi prea gros, pentru că transpirăă şi pierd lichide. Este, în schimb, foarte important să aerisiţi camera copilului.

Maria Stratulat, 32 de ani, Bucureşti: Am un bebeluş de 4 luni şi mă cert cu soţul meu pentru că el spune că trebuie să menţinem în cameră o temperatură foarte ridicată, ca să nu răcească băieţelul. Uneori e atât de cald în casă încât abia mai rezist. Eu sunt de părere că aşa nu facem decât să-i scădem imunitatea. Cum e mai binesă facem?

Aş vrea să mai ştiu cum trebuie să procedăm în maşină. Putem să mai deschidem geamurile?

Aerul condiţionat îi dăunează copilului?

Temperatura din cameră trebuie să fie între 22 şi 24 de grade. Copilul nu trebuie să fie supraîncălzit, pentru că diferenţele de temperatură din casă şi de afară îi pot cauza răceli. În plus, un copil supraîncălzit transpiră şi pierde lichide inutil. De aceea, nu ţineţi copilul gros îmbrăcat în casă şi nici cu căciuliţa pe cap. Camera în care stă trebuie să fie bine aerisită de cel puţin trei ori pe zi. Acest lucru este foarte important, pentru că astfel concentraţia de viruşi şi microbi pe care o emană toţi cei din jurul bebeluşului stagnează în aer.

Aerisirea camerei se poate face şi fără să duceţi bebeluşul în altă încăpere, însă trebuie să aveţi grijă ca fluxul de aer să nu vină pe copil.

Pe timpul nopţii, culcaţi copilul într-un săculeţ special, care se găseşte în magazinele de specialitate şi care acoperă copilul până la subsuori.

Când mergeţi cu maşina, ţineţi geamurile închise şi potriviţi temperatura cu ajutorul instalaţiei de climatizare. Dacă parcurgeţi distanţe foarte lungi,
opriţi-vă din când în când şi aerisiţi maşina.

Micuţul trebuie ţinut în spate, în braţe sau pe un scaun special, şi nu aşezat direct pe bancheta din spate, pentru că frânele bruşte îl pot răni.

romanialibera.ro

vizualizări: 116

Comentează