La 68 de ani, şi-a dat seama că n-a trăit pentru sine nicio zi din viață, şi acest gând l-a nefericit

Acum, că ajunsese la 44 de ani, Nicodim se credea un om împlinit. Avea șase feciori, care țineau cu adevărat la el și nu-i mai păsa de gura lumii. Singura care știa adevărul era nevastă-sa, dar nu ar fi fost în interesul ei să spună cuiva ceva. Ar fi vrut ea să rămână în relații bune cu băieţii și cu Nicodim, desigur, care va avea grijă de băieți mai departe. Putea bărbatul s-o lepede cu toată hărmălaia asta de copii și să ia viața de la început. N-a făcut-o însă. Pentru că nu i-a scos ochii și nu le-a spus nimic copiilor, femeia îi purta recunoștință.

Nicodim se însoară cu Lucia

Cu prima ocazie, a plecat în Germania. S-a căsătorit cu amantul ei și, cu consimțământul lui Nicodim, puiul de neamț a luat numele tatălui biologic. O dată pe an primea militarul fotografii de la Ludmila pentru albumul familiei, zicea ea, cu cel de al șaptelea băiat, care i-a purtat cândva și el numele. Tot Ștefan îi ziceau, dar în variantă nemțească, deși în actele stării civile era trecut cu numele românesc. Zic, s-a transferat Nicodim cu traiul și slujba în Moldova, era flăcău din nou, doar cu o droaie de copii. Se apropia de 50 de ani și i s-a sugerat că e timpul să se pensioneze.

Între timp, o altă întorsătură în viața lui. La o petrecere a unui camarad de al lui, face cunoștință bărbatul cu sora mai mică a colegului de breaslă. Era singură de ani buni. După divorț creștea o fiică și se descurca sărmana cum putea. De foame nu murea femeia, dar multe-i lipseau ca să se simtă sigură pe ziua de mâine. Lui Nicodim i-a plăcut nevasta asta și, cum era singur și cu atâtea odrasle, îl bătea gândul să se însoare. Lucia îi părea femeie de treabă și cu suflet milos, așa că n-a întârziat s-o întrebe dacă ar vrea să se mărite cu dânsul.

Băieţii au acceptat ca Lucia să le înlocuiască mama

Pentru că Lucia era singură de un amar de vreme și se descurca nu tocmai ușor cu problemele ei, a acceptat, deși tare se mai temea să ia în cârcă un bărbat cu atâția copii. Chiar dacă nu era mare iubire între tinerii însurăței, se împăcau bine. Cu respect și înțelegere unul față de altul erau. Băieţii lui, spre surprinderea Luciei și a lui Nicodim, au acceptat-o pe femeie să le înlocuiască mama. Pentru că venirea ei în casa lor a prins bine tuturor – erau flăcăii bine îngrijiți, serviți cu mâncărică bună și variată, iar Lucia și fiica ei se simțeau în sfârșit ocrotite de bărbații familiei. Nu trebuia să se mai gândească femeia cum să lege tei de curmei ca s-o întindă de la un salariu la altul.

Între timp, Nicodim se pensionează, dar pe loc își găsește de lucru într-o firmă privată. Venise pe post de șef de securitate acolo, fiind apreciat mult nu numai pentru că a făcut militărie, dar și pentru calitățile lui umane. Lucia îl îndrăgise mult, iar fiica ei porni să-i zică tată în scurt timp de la căsătoria lor. Pentru că Nicodim o alinta peste poate și tot pe unde se ducea o lua cu dânsul. A crescut doar băieți și-i părea o minune să aibă și o fată.

Nicodim o adoptă pe Mirela, fata Luciei

Iată că erau din nou șapte copii în familie, și Mirela – cea mai iubită dintre ei. Și frații din adunătura asta se purtau cu ea de parcă ar fi fost o prințesă. Părinții lui nu încetau să-l laude că are familie mare și frumoasă. Au primit-o cu mult drag pe Lucia de noră. Era moldoveancă de-a lor, cu care se înțelegeau de minune. Pentru că săritoare la nevoie era femeia și gospodină cum rar întâlnești în zilele noastre. O ducea mintea să facă multe lucruri – se pricepea la croitorie, era o bucătăreasă aleasă și o nevastă ascultătoare și îngăduitoare.

Nicodim, care împlinise 60 de ani de acum, nu înceta să-i mulțumească Domnului pentru norocul ce dăduse peste el. Băieții au terminat școala, apoi, unul după altul, și facultățile. Tot așa, rând pe rând, s-au căsătorit și iată că-i vine timpul și Mirelei să-și aranjeze viața. O curta un flăcău din blocul unde locuia Nicodim cu nevastă-sa. Pe lângă ei rămăsese doar Mirela. Fiii lui umpluseră lumea – Canada, Germania, Olanda, Franța, Italia, iar unul ajunsese tocmai în Australia – erau departe, fără gând de întoarcere. Însurați, angajați conform specialităților și unii dintre ei aveau și copii deja.

După moartea Luciei, Nicodim nu-și poate reveni

Comunicau des cu tatăl lor, așa că știa bărbatul toate noutățile din familie. Dar nenorocirea vine când te aștepți mai puțin – Lucia, din senin, se îmbolnăvi. Și în câteva luni nu mai era. La înmormântarea ei au venit doar doi din băieţii lui Nicodim, care era mai aproape de Moldova, ceilalți au trimis doar telegrame de susținere pentru Mirela și tatăl lor. După moartea Luciei, Nicodim nu și-a mai revenit. A intrat într-o stare de indiferență totală, nu-i mai păsa ce se întâmplă în jurul lui. Nu-l interesa ce-i mai fac feciorii. Avea un drum în fiecare zi – la mormântul Luciei și acasă.

Făcând cale întoarsă, putea să se abată pe la piață sau la vreo alimentară. La un moment dat și-a dat seama că n-a trăit pentru sine nicio zi din viața sa. A slujit unei patrii care n-a fost a lui, a crescut copii care doar cu numele sunt ai lui. A avut o nevastă care l-a înșelat și, probabil, a râs mult în sinea ei de „ciurca”-moldoveanul, a avut alta care l-a înțeles și sprijinit în toate, dar Dumnezeu i-a luat-o. Și pe loc i s-a făcut milă de sine. A ajuns la 68 de ani și nu mai vrea să vadă pe nimeni…

E bolnav rău de tot, s-a împăcat chiar și cu gândul morții. Într-o zi, mi-a telefonat să mă întrebe ce mai fac și cum mă simt. I-am spus că-mi mângâi bolile ca să-mi lungesc viața. Și eu o întind, mi-a zis el, ca să ajung să țin în brațe cel de-al zecelea nepot. Nu-s de sânge, dar oricum numele meu o să-l poarte mai departe… De ce a vrut Dumnezeu așa?

Lidia Bobână