Zborul MH17: Experții internaționali au cerut ajutorul localnicilor din zona în care s-a prăbușit avionul

Zborul MH17: Experții internaționali au cerut ajutorul localnicilor din zona în care s-a prăbușit avionul

Cei circa o sută de experți internaționali însărcinați să recupereze trupurile și efectele personale ale victimelor de la locul prăbușirii avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei au cerut miercuri ajutorul localnicilor, au anunțat autoritățile olandeze, informează AFP.

‘Le-am solicitat ajutorul localnicilor pentru găsirea rămășițelor umane și ale efectelor personale ale victimelor’, a anunțat Ministerul olandez al Securității și Justiției într-un comunicat, adăugând că au fost distribuite pliante în acest sens.

‘Ei vor avea de asemenea ocazia să povestească ce au văzut în catastrofă’, a menționat sursa citată.

Eforturile experților olandezi, australieni și malaezieni, prezenți în ultimele zile în jurul satului Rojîpne, de a găsi rămășițe umane în această zonă au fost îngreunate din cauza luptelor care s-au intensificat în ultima vreme.

Șeful misiunii a declarat marți că ‘se pare că populația și autoritățile locale au adunat chiar ele numeroase rămășițe umane’. ‘Acest lucru ar putea explica de ce până acum experții au găsit în special doar obiecte aparținând victimelor’, a adăugat el.

Peste 200 de sicrie cu rămășițe umane au fost deja trimise în Olanda, însă în zonă există în continuare numeroase rămășițe umane și efecte personale ale victimelor, la aproape de trei săptămâni de la catastrofa aeriană soldată cu 298 de morți, dintre care 193 de olandezi, 44 malaezieni și 28 de australieni.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Sergei Karpukhin / REUTERS

Vizualizări: 187

Comentează