Maria Șarapova a asistat la căsătoria lui Novak Djokovic

Maria Șarapova a asistat la căsătoria lui Novak Djokovic

Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, și logodnica sa Jelena Ristic, s-au căsătorit joi într-un parc foarte romantic situat în apropierea plajei Kralijcina (plaja Reginei) din stațiunea muntenegreană Sveti Stefan, printre invitați numărându-se și jucătoarea rusă Maria Șarapova.

“Ceremonia a debutat în jurul orei 18,00, în prezența familiei, a apropiaților și a aproximativ 100 de invitați”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de familia jucătorului. Aceasta a precizat că după ceremonie a urmat o petrecere, iar norii și cele câteva picături de ploaie care au căzut “nu au afectat festivitatea”.

Căsătoria a avut loc pe o pajiște înconjurată de pini, iar mirii au făcut schimb de verighete sub un elegant chioșc de marmură situat în apropierea plajei.

Joi după-amiază, numeroși invitați au început să sosească în parc, printre aceștia numărându-se campioana rusă Maria Șarapova, antrenorul lui Djokovic, Marjan Vaida, împreună cu soția sa, precum și colegii lui “Nole” din echipa de Cupa Davis a Serbiei: Viktor Troicki, Nenad Zimonjic și Janko Tipsarevic. Petrecerea a avut loc într-un ambianță de initimitate, asigurată de măsurile stricte de securitate luate cu această ocazie, fără publicitate sau camere de televiziune, așa cum și-a dorit fericita pereche.

Ceremonia religioasă va avea loc sâmbătă, în prezența familiei și a celor mai apropiați prieteni, într-o biserică din Sveti Stefan, o mică peninsulă elitistă situată pe coasta adriatică a Muntenegrului.

Conform presei locale, Djokovic și soția sa au ocupat cea mai luxoasă vilă de pe insula Sveti Stefan, cea cu numărul 118, care costă 4.000 de dolari pe noapte și în care au mai locuit anterior și alte personalități, între care Claudia Schiffer, Carla Bruni sau Elizabeth Taylor.

În seara dinaintea ceremoniei, Novak Djokovic, un mare iubitor al fotbalului, și prietenii săi au petrecut noaptea urmărind cum Germania a spulberat Brazilia (7-1) în semifinalele Cupei Mondiale.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Meng Yongmin / XINHUA FLUX

Vizualizări: 277

Comentează