Chris Brown a fost ELIBERAT din ÎNCHISOARE mai devreme

Chris Brown a fost ELIBERAT din ÎNCHISOARE mai devreme

Rapperul american Chris Brown a fost eliberat dintr-o închisoare din Los Angeles, duminică noapte. Acesta fusese închis în luna martie după ce a recunoscut că a încălcat regimul de libertate condiţionată.

Rapperul în vârstă de 25 de ani fusese încarcerat în martie, după ce a încălcat normele în vigoare dintr-o clinică de tratare a dependenţei în care se afla internat. Luna trecută, un judecător a decis ca rapperul să petreacă alte 131 de zile în închisoare, după ce acesta a recunoscut că a încălcat regimul de libertate condiţionată.
Potrivit site-ului TMZ.com, citat de libertatea.ro, Chris Brown a fost în cele din urmă eliberat duminică, în jurul orei 24.00, după o detenţie care a totalizat 108 zile. Iniţial, justiţia americană hotărâse ca rapperul să petreacă 365 de zile în închisoare, dar i-a redus apoi pedeapsa, după ce muzicianul a petrecut 116 zile într-o clinică de dezintoxicare şi alte 59 de zile în închisoare.
Chris Brown a fost arestat în octombrie 2013, după ce a agresat un bărbat în Washington, obligându-i astfel pe procurori să prezinte cazul său în faţa unui judecător. Audierile pentru cazul din Washington au fost amânate pentru sfârşitul lunii iunie.
Foto: libertatea.ro

Vizualizări: 238

Comentează