Un român a încercat să organizeze un protest extrem în timpul slujbei oficiate de Crăciun la Vatican

Un român a încercat să organizeze un protest extrem în timpul slujbei oficiate de Crăciun la Vatican

Un român cunoscut pentru proteste extreme la Vatican a fost blocat în prima zi de Crăciun în timp ce încerca să întrerupă slujba oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, scrie ziarul La Repubblica, în ediţia online de miercuri.

Românul Iulian Jurgărean – care în 2011 a incendiat un exemplar al Bibliei în Piaţa San Pietro din Roma – a fost surprins marţi de autorităţile italiene în Piaţa Pius al XII-lea, situată la limita administrativă dintre Roma şi Vatican, în timp ce încerca să ajungă la slujba oficiată de Papa Benedict pentru a o perturba, informează repubblica.it, citat de mediafax.ro

Românul, care avea asupra sa pancarte şi pliante, este anchetat pentru tentativă de perturbare a unei ceremonii religioase şi pentru încălcarea interdicţiei de a intra pe teritoriul Vaticanului.

În octombrie 2011, românul Iulian Jurgărean – care conform autorităţilor ar avea afecţiuni mentale – a escaladat o balustradă şi a urcat într-o zonă interzisă, pe o latură a Basilicii San Pietro din Roma. El a dat foc unui exemplar al Bibliei în timpul unei slujbe de canonizare oficiată de Papa Benedict.
Imagine: Mediafax Foto/AFP

Vizualizări: 493

Comentează