Monopol la farmacii cu miros de corupţie

Monopol la farmacii cu miros de corupţie

Ministerul Sănătăţii solicită ca toate farmaciile CMF să fie oferite unui agent economic cu capital majoritar de stat, condus de un unchi de ministru

Iniţiativa ministrului Sănătăţii, Andrei Usatîi, de a resuscita o companie de stat, care a supravieţuit până acum în mare parte din darea în chirie a spaţiilor, prin a-i subordona reţeaua de farmacii a Centrelor Medicilor de familie raionale şi filialele acestora din sate, a suferit în mare parte eşec. Propunerea Ministerului Sănătăţii este respinsă de majoritatea consiliilor raionale. Deşi Planul Naţional de Amplasare a Farmaciilor care favoriza întreprinderea cu capital majoritar de stat SA „Sanfarm-prim”, elaborat în 2011, nu a fost avizat de Ministerul Economiei, ministrul Usatîi a  continuat să insiste pe ideea ca oficiile farmaciilor centrelor medicilor de familie din raioane, precum şi filialele acestora de prin sate, să fie transmise în gestiunea SA „Sanfarm-prim”.

Aceeaşi idee a fost promovată în 2008 de Guvernul Tarlev. Doar că, spre deosebire de situaţia de acum, Tarlev propunea întreprinderii în cauză să verifice toate secţiile farmaciilor spitaliceşti raionale şi săteşti aflate într-o situaţie deplorabilă, să le repare acolo unde e nevoie şi să implementeze sistemul informaţional în farmacii, ceea ce n-a făcut întreprinderea în cauză. Iată că peste cinci ani, după ce instituţiile respective au fost reparate, mobilate şi echipate cu utilaj modern de către centrele medicilor de familie (CMF) cu surse din cadrul bugetelor raionale, a CNAM şi din donaţii externe, SA „Sanfarm-prim”, cu sprijinul ministerului, încearcă să intre în posesia lor pe o perioadă „nu mai mică de zece ani”.

Vrea un răspuns până la 31 decembrie

La 15 mai, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, a emis un ordin prin care cere CMF-urilor şi conducerii instituţiilor medico-sanitare să se adreseze cu un demers consiliilor raionale în care să solicite permisiunea de a da în folosinţă, prin încheierea unor contracte de comodat, oficiile ocupate de farmaciile CMF-urilor. Acest proces, potrivit ordinului ministrului, trebuie să fie încheiat cel târziu la 31 decembrie, curent. În acest moment, în RM sunt 39 de farmacii ale CMF-urilor şi 367 de filiale ale acestora. „S-a constatat că activitatea acestor instituţii nu se încadrează pe deplin în limitele cadrului legal existent şi nici ale cerinţelor OMS”, argumentează ministrul.

Majoritatea consiliilor raionale au refuzat, cinci raioane însă au luat o decizie favorabilă SA „Sanfarm-prim”,  unii mai continuă să analizeze problema.

„Vor totul de-a gata”

Liviu Petrov, şef al CMF din raionul Briceni, ne informează că au avut deja câteva întâlniri cu conducerea şi reprezentanţii SA „Sanfarm-prim”. „Iniţial, ne-au cerut să vadă ce suprafeţe avem atât în raion, cât şi în sate. În multe sate, farmacia o constituie câteva dulapuri cu medicamente aflate în cabinetele medicilor. S-au mirat să vadă că în loc de oficii le oferim dulapuri. Le-am adresat o serie de întrebări la care nu ne-au dat răspuns. Îşi doresc imobilele în folosinţă cu titlu gratuit, pe o durată nu mai mică de zece ani, cu toată aparatura, computere, scanere, utilaje. Dar aici au fost investiţi bani din mai multe surse, buget raional, de la CNAM, donaţii externe. Ne-am interesat cum va fi efectuată evidenţa contabilă a acestor bunuri, ce va fi cu asistenţii medicali din sate care îndeplinesc funcţia de farmacişti – nu ne-au răspuns. Deocamdată, Consiliul raional nu a luat nicio decizie, aşteptăm răspunsuri”, ne mai spune Petrov.

„Cerinţa ni s-a părut stranie”

Ludmila Ciobanu, şefa CMF din Soroca, ne informează că în august, curent, Consiliul raional a respins decizia de a transmite oficiile farmaciilor din gestiunea CMF întreprinderii în cauză. „Reprezentanţii acestei întreprinderi nu au putut să ne prezinte un plan bine gândit de distribuire a medicamentelor în întreg raionul. Prin intermediul acestor instituţii, noi distribuim medicamentele, cu titlu gratuit cele compensate, şi, totodată, vindem medicamente. Este o schemă bine pusă la punct. În cadrul şedinţei Colegiului MS din această vară, ministrul Usatîi a venit cu recomandarea să cedăm aceste spaţii. Deşi ni s-a părut un pic stranie cerinţa, nimeni nu a spus nimic. Consiliul raional însă a respins-o cu majoritatea de voturi a consilierilor”, a mai spus Ciobanu.

Harea: „Vrem să le legalizăm”

Întreprinderea SA „Sanfarm-prim” are în posesie un depozit farmaceutic, iar principalul său domeniu de activitate ar fi importul, păstrarea şi realizarea produselor farmaceutice. Despre directorul întreprinderii, Ştefan Harea, se ştie că este şi unchiul ministrului Muncii şi al protecţiei familiei, Valentina Buliga, numele de fată al căreia e Harea. Potrivit unor surse, familia Valentinei Buliga ar avea un business legat de afacerea cu medicamente. Solicitat de JURNAL, Ştefan Harea a confirmat că este rudă cu ministrul Muncii, dar a negat alte zvonuri. „Nu pot să confirm ori să infirm că familia Buliga ar avea afaceri cu medicamente, dar în mod cert n-are nici în clin, nici în mânecă cu activitatea SA „Sanfarm-prim””, a negat el orice zvonuri că activitatea privată şi cea a întreprinderii de stat s-ar putea intersecta. „Farmaciile CMF-urilor nu sunt acreditate, licenţiate, nu plătesc impozite. Ministerul a luat o decizie în viziunea noastră corectă de a face ordine în domeniu. Ne confruntăm cu o mare rezistenţă, în special din partea directorilor CMF-urilor, deoarece, fiind instituţii publice, CMF-urile comercializează medicamente fără a achita impozite, banii din venit utilizându-i pentru majorarea salariilor, şi le convine această situaţie”, a mai spus Harea.

MS favorizează un agent economic

Solicitat de JURNAL, viceprim-ministrul responsabil de problemele sociale, Mihai Moldovanu, susţine că procesul în cauză este unul dubios şi că de la el miroase a corupţie. „SA „Sanfarm-prim” este un agent economic ca oricare altul. Nu este clar de ce Ministerul Sănătăţii încearcă să facă presiuni asupra autorităţilor locale să transmită aceste imobile unui anumit agent economic. Se încalcă Legea concurenţei. De ce nu se organizează licitaţii, conform legii, pentru luarea în folosinţă a acestor imobile, în cazul în care se doreşte într-adevăr să fie îmbunătăţită activitatea acestor farmacii? Presupun că prin această iniţiativă se doreşte concentrarea procesului de asigurare cu medicamente într-o singură mână, de la un singur depozit. Este o greşeală şi apare riscul de a crea un monopol”, a spus Moldovanu, precizând că întreprinderea, deşi are 15 mii de metri pătraţi daţi în arendă şi supravieţuieşte în mare parte graţie acestui proces, are venituri sub limita aşteptării. „Am propus să fie privatizată această întreprindere, dar Ministerul Sănătăţii s-a opus”, a mai spus Moldovanu.

JURNAL a încercat de mai multe ori să afle poziţia ministrului Andrei Usatîi privind acest subiect, dar ministrul a fost de negăsit.

Svetlana COROBCEANU, JURNAL de Chişinău

Comentează