Un adolescent de 14 ani şi-a plătit vizita la bordel cu banii obţinuţi din vânzarea bijuteriilor familiei

Un adolescent de 14 ani şi-a plătit vizita la bordel cu banii obţinuţi din vânzarea bijuteriilor familiei

Un adolescent în vârstă de 14 ani din Germania a furat bijuteriile mamei sale, cu o valoare cuprinsă între 2.000 şi 3.000 de euro şi le-a vândut pentru 300 de euro ca să plătească o vizită la bordel pentru el şi pentru un prieten, a declarat un poliţist german pentru Reuters, citat de click.ro.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Karlsruhe, Ralf Minet, susţine că mama adolescentului l-a acuzat pe acesta de furt, după ce tânărul a recunoscut că a vândut bijuteriile pentru a plăti serviciile unor prostituate.

“Nu ştim de ce mama sa a depus plângere împotriva lui”, a afirmat Minet, declarând că este posibil, totuşi, ca aceasta să “vrea să-i dea o lecţie” fiului său ori “simte că a pierdut controlul”.

Poliţia investighează, de asemenea, bordelul pe care băieţii susţin că l-au vizitat.

În Germania, prostituţia este legală, dar clienţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani.

Patronul bordelului le-a declarat poliţiştilor că băieţii oricum nu au fost clienţi ai bordelului şi că acesta i-ar fi alungat, deoarece nu aveau vârsta legală, scrie Reuters.

Foto: click.ro

Vizualizări: 241

Comentează