Un agricultor de la nord, a „botezat” un soi de nuc în cinstea lui Voronin! FOTO

Un întreprinzător agricol din satul Rediul de Sus, r. Făleşti, a denumit un soi de nuc după numele fostului şef de stat, Vladimir Voronin. Pe lângă livezile de nuci, agricultorul mai deţine şi unica plantaţie de ginseng din R.Moldova.

Vlad VASILCOV

Nicolae Kiktenko a altoit un soi de nuc astfel încât să obţină o nucă-gigant, practic de trei ori mai mari decât la soiurile obişnuite. Mai greu i-a fost, însă, la alegerea unui nume potrivit pentru noul soi. Dar, cum primul nuc de pe plantaţie l-a sădit chiar Vladimir Voronin, un nume mai potrivit nici că se putea. Aşa a apărut nucul „President”. „L-am numit în cinstea fostului preşedinte Vladimir Voronin, care a făcut foarte mult pentru industria nucului din Moldova”, susţine proprietarul plantaţiei, precizând că a cerut şi permisiunea fostului preşedinte când a botezat nucul. La rândul său, în aprilie 2007, Voronin l-a decorat pe întreprinzător cu Ordinul „Gloria Muncii”.
Nicolae Kiktenko, proprietarul întreprinderii „Gospodarul Rediul”, susţine că nucul este o plantă ecologic pură şi nu are nevoie de pesticide. Pe lângă „President”, el cultivă câteva zeci de soiuri de nuci de la care obţine recolte record fără a ara pământul şi a-l prelucra cu chimicale. „Sanitarii plantaţiilor sunt o turmă de oi care pasc printre copaci şi care acumulează în greutate cu o viteză uimitoare, dând o cantitate record de lapte, lână şi carne”, precizează agricultorul într-un reportaj tv. Puieţii cultivaţi în gospodăria sa dau roadă din primul an şi chiar dacă recolta nu aduce un profit esenţial chiar de la început, cel puţin ajută copacul să se dezvolte rapid.
Pe piaţa internă, întreprinderea pe care o conduce este una dintre cele mai mari furnizoare de puieţi de nuc din R.Moldova, aceasta producând într-un an peste 70.000 de puieţi.
Pe lângă această activitate, proprietarul mai deţine şi unica plantaţie de ginseng din Moldova. Afacerea sa este inclusă în circuitul turistic internaţional şi are perspective mari pentru turismul agricol. Programul unei excursii include vizitarea gospodăriei de ginseng, cu degustarea bucatelor tradiţionale chinezeşti şi coreene.*

18 Comentarii

  • Nume
    20 octombrie 2011 | Permalink |

    Comentariu

  • 17 februarie 2012 | Permalink |

    vreau sa aflu si eu daca se vind pueti de nuca president si pretul acestuia

  • 17 februarie 2012 | Permalink |

    si daca se vinde va rog contactatima 079179967…

  • 22 august 2012 | Permalink |

    cat costa un piet?…o buc

  • nicolae
    6 octombrie 2012 | Permalink |

    cat costa : 1 , 10 , 100 , 1000 + puieti de NUC ALTOITI ”prezidentiali” ?
    Multumesc . xxx

  • 30 decembrie 2012 | Permalink |

    super

  • Puiu
    4 februarie 2013 | Permalink |

    Buna ziua,
    In Romania aveti vreun distribuitor ? Sau o locatie de unde se poate procura soiul ? Daca da,trimiteti un numar de telefon.Multumesc anticipat

  • steopa
    27 februarie 2013 | Permalink |

    cat costa un puet de nuc altoit

  • 20 iulie 2013 | Permalink |

    super

  • 20 iulie 2013 | Permalink |

    ce pret au acesti puieti daca ai cumpar de acolo stie cineva sa spuna …….

  • Adina Mercean
    26 iulie 2013 | Permalink |

    sunt interesata de pret.

  • Ștefan Ionuț
    4 noiembrie 2013 | Permalink |

    Cât costa puieti president,preț bucata.Un nr de tel sa va pot contacta.Va las si nr meu de tel. 0761712727

  • ng
    19 noiembrie 2013 | Permalink |

    Puieti prezident la pretul de 70 ron.

  • 12 ianuarie 2014 | Permalink |

    S unt impresionat de ceea ce a reusit sa realizeze D-nul Kiktenco si ii doresc multa sanatate, putere de munca in 2014 si in anii ce urmeaza!

  • janina vasilescu
    28 mai 2014 | Permalink |

    Buna ziua! As dori sa stiu si eu pretul la puietul de nuc Prezident si cum pot intra in posesia lui.Astept un raspuns pe adresa de email.
    Multumesc anticipat.

  • viorica cosma
    17 noiembrie 2014 | Permalink |

    Realizare extraordinara.
    As dori mai multe detalii in vederea unui studiu ( la nivelul meu de amatoare).
    Familia noastra a beneficiat de umbra catorva nuci pe care tatal meu I-a plantat- fructe cu miez rosu iar altele cu miezul alb- De asemenea as dorii sa cunosc daca este posibil conditiile de export daca am dorii sa plantam o livada in RO .Ne puteci contacta pe adresa de email.Multa sanatate

  • viorica cosma
    20 noiembrie 2014 | Permalink |

    Din pacate inca nu am primit raspuns poate ca altcineva din blog poate sa ne dea detalii despre puietii President. Multa sanatate

  • Nina
    20 noiembrie 2014 | Permalink |

    Redactia nu detine nr de telefon al agricultorului. Incercati sa gasiti numarul de la primaria satului in cauza, iar acolo sa cereti nr de telefon al domnului. Succes!

Comentează