Cine se însoară la bătrâneţe, se spune că-şi croieşte haină nouă din stofă veche. Eudochia Spânu din Chişinău a rămas văduvă de tânără.

Şi-a crescut singură fata, a măritat-o şi, pentru că ginerele îi era militar, au rămas să trăiască în Germania. Aici, la Chişinău, are casă mare, o bucăţică de grădină şi un salariu bunişor, până mai ieri.
S-ar fi părut că nu-i lipseşte nimic. Ar fi trăit şi ar fi tot trăit, dacă n-ar fi trăsnit-o într-o zi gândul să se mărite.

Nepotul unei bătrânele

Viaţa în doi oricum e altfel, ai cu cine schimba o vorbă, ai şi cu cine te certa la urma urmei şi tot înainte mergi, aşa că Eudochia porni prin cunoştinţe, prin anunţuri în ziar, să-şi caute pereche.
Se perindau miri după miri prin casa ei, dar unul să-i placă – nu găseşte. Şi iată că, odată, stând la coadă la un magazin, intră pe uşă un bărbat tânăr, care s-a dovedit mai apoi chiar nepotul unei bătrânele din vecinătate.

Banul şi lăcomia

La cei 57 de ani ai săi, Eudochia arăta destul de bine şi tânără. Aflând că e singură, că are casă, porni s-o şuguie, ba i-a cerut şi numărul de telefon. Într-un cuvânt, porni să-i facă vizite, deşi diferenţa dintre ei era de 20 de ani. Dar te pui cu inima omului?
Eudochia se îndrăgosteşte de acel copil şi, nici mai mult, nici mai puţin, îl vrea de bărbat. “Am atâtea şi atâtea adunate, zice ea, cui să i le las, că fata trăieşte bine şi n-are nevoie de nimic?!”.
Tot cu vorbe din astea pe lângă bunica băiatului. Ba îi mai strecura şi de acestea: “sunt bătrână, mâine-poimâine mor şi rămâne atâta avere nimănui! Sunt tare slabă de inimă.”
Ce le-o fi trecut prin cap rudelor băiatului, numai ei ştiu, dar porniră să-l înduplece s-o ia de nevastă pe Eudochia: “Ea moare şi rămâi tu şi în casă, şi cu avere, şi destul de tânăr ca să-ţi iei altă nevastă după plac.”
Când la mijloc sunt banul şi lăcomia, întotdeauna dai peste satana.

Ură de moarte

Aşa au păţit-o şi ei doi. S-au luat fără pompă, fără nuntă, fără mare zarvă. Şi vreo doi ani au hârâit-o cum au hârâit-o, dar bărbatul e tânăr, bărbatul vrea petreceri, vrea să se învârtească printre cei de-o seamă, iar Eudochia îl tot dorea pe lângă ea în gospodărie. Ca să-l mai domolească, i-a promis bărbatului că-i trece casa pe numele lui, dar cu drepturi depline numai după moartea sa.
Dar vedeţi că femeia era încă tânără şi de murit nu mai murea, iar Constantin o ura de moarte.

Amantă şi copil

Pornise să aducă peste ea muieri de tot soiul şi doamne păzeşte să zică ceva Eudochia, că o bătea măr faţă de străini. O tot îndemnau vecinele: “Alungă-l, la ce-ţi trebuie, ţi-o mai pune vreo otravă în mâncare sau te-o gâtui într-o noapte!”.
Dar cum putea să le spună ea că-l iubeşte şi că mai mare chin, şi mai mare venin decât să-l ştie cu alta – nu este pentru sufletul ei. Îndura bătăile şi sudalmele lui. Ar fi chemat poliţia, dar nu şi-a făcut-o ea singură cu mintea ei? Într-o zi, a aflat că el trăieşte cu o altă femeie şi că are cu ea şi un copil, dar tot nu s-a îndurat să bage divorţ. Ştia că averea ei este cea care îl ţine lângă dânsa. Şi că n-o va lua pe acea tânără pentru că n-au unde trăi.

Testament făcut bucăţi

El nu şi-a mai găsit un serviciu, de fapt nici n-a prea căutat, odată ce Eudochia îi punea pe masă şi-l îmbrăca aşa cum îi era ei mai drag. Iubirea, se spune, ori te umileşte de necrezut, ori te înalţă pe culmi nebănuite. Eudochia ajunsese să-l urmărească cu gândul să afle ce face, cu cine se duce. Aşa l-a văzut într-o seară, prin fereastră, cum se juca împreună cu copilul lui. Şi şi-a zis că vine acasă şi-şi face sama.
I-a scris fetei o scrisoare, şi-a făcut ordine în casă, în documente, a rupt acel testament pe care îl făcuse pe numele bărbatului şi, să vezi, s-a liniştit.

Sub acelaşi acoperiş

A început din nou să caute de gospodărie, să-şi viziteze rudele, dispărea de acasă pentru o săptămână-două. Îşi găsise nişte colege de şcoală, pe care şi le apropiase.
Între timp, înaintase documentele pentru divorţ, fără să-l preîntâmpine pe Constantin. Au fost chemaţi în judecată şi abia acolo a aflat bărbatul că nu se va alege cu nimic după moartea soţiei sale. Atâta doar că, trăind cu el zece ani de zile, judecata i-a făcut şi lui parte din avere.
Astăzi locuiesc sub acelaşi acoperiş – ea, fosta lui soţie, şi Ecaterina, cea de-a doua soţie. Îi despart un gard şi o poartă.
Atâta mi-a mărturisit Eudochia, venind la redacţie: că nu i-ar dori nici celui mai mare duşman o viaţă cum a dus ea în ultimii ani.
Dacă ai o pată de întuneric oricât de mică în inima ta, soarele şi stelele nu pot să te însenineze.