Cu toţii avem diverse pasiuni. Pentru unii, mai norocoşi şi perseverenţi, pasiunea devine job. Aşa s-a întâmplat pentru Ludmila Baraghin, o tânără din Cimişlia, care, după ce a absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând licenţa în ştiinţe politice, face în timpul de faţă studii de masterat în limba engleză la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, specializându-se în diplomaţie şi securitate. În timpul liber, dansează, alături de Anna Lesko.

E tânără, frumoasă, talentată, deşteaptă şi ambiţioasă în măsura în care îi reuşeşte să realizeze orice îşi doreşte. De mică a vrut să danseze pe scena mare, astfel încât toată lumea să-i aprecieze calităţile artistice. Şi iat-o în trupa de balet a Annei Lesko, interpretă care s-a afirmat deja în showbiz-ul românesc şi care, apropo, tot din Moldova este.

Pasiunea pentru dans şi pentru muzică în general vine din fragedă copilărie. De la 5 ani, Ludmila a mers la şcoala de arte să studieze pianul. Mai târziu s-a retras, căci, i s-a părut ei, un artist se naşte, totuşi, fiind dat de la Dumnezeu, nu se plămădeşte. Îl avea drept exemplu în acest sens pe tatăl ei, muzicant cu vocaţie. Fată cu caracter, Ludmila a făcut cum a crezut ea că e bine.

La doar 15 ani, a plecat din Moldova să studieze în România. Chiar dacă punea preţ pe studii, a ales să facă dans. A fost admisă la Liceul de coregrafie din Bucureşti. Însă, când a ajuns acolo, a realizat că, de fapt, era o şcoală de balet, deci nu exact ceea ce îşi dorea ea — dans clasic, sportiv. Atunci s-a gândit să încerce la Liceul de muzică „Dinu Lipatti”, secţiunea „pian”. Tatăl său, însă, a sfătuit-o să meargă să facă carte în mod normal, la un liceu teoretic. Şi aşa Ludmila a ajuns, cu o întârziere de două săptămâni, să studieze la Liceul „Nicolae Iorga” din Bucureşti.
În acea perioadă, ambii părinţi ai fetei fiind plecaţi în Israel, a trebuit să se descurce de una singură. Fiind în Bucureşti şi neştiind, la acea vreme, toate dedesubturile vieţii, era mai retrasă, mai timidă şi nu s-a putut afirma pe deplin. Abia după ce a intrat la facultate să studieze ştiinţele politice în limba engleză, chiar dacă politica şi muzica sunt lucruri care nu prea au tangenţe, mergea la tot felul de întâlniri cu artiştii, la emisiuni, concerte, repetiţii. Într-un moment, chiar a făcut parte dintr-o trupă de dans. Deci, pasiunea pentru muzică şi dans mergeau în pas cu studiile de bază, Ludmila regăsindu-se deseori în spatele culiselor.

Ricky Martin şi Angelica Vasilcov au ajutat-o
Pentru că întotdeauna se presupune că există cineva care te ajută să te afirmi într-un mediu în care concurenţa este acerbă, am întrebat-o pe Ludmila Baraghin cine a fost persoana care i-a purtat noroc şi a stimulat-o să facă dans. Şi ea a recunoscut că, în mare parte, biletul de intrare în lumea showbiz-ului i-a fost asigurat de Angelica Vasilcov, o tânără şi talentată artistă din Cupcini, Republica Moldova, a cărei activitate a culminat recent cu semnarea unui contract cu o celebră casă de producţie din SUA.

Cum a făcut cunoştinţă cu Angelica Vasilcov, care i-a devenit mai târziu prietenă şi cu care colaborează până în prezent, este o istorie aparte. Când, iniţial, a fost admisă la Liceul de coregrafie, i-a fost repartizată o cameră în căminul instituţiei. A rămas să locuiască în acel cămin chiar şi dacă s-a răzgândit să facă balet profesionist. Aşa a vrut providenţa ca tot acolo să locuiască şi Angelica Vasilcov. Când s-au cunoscut şi au aflat că sunt ambele basarabence, ambele fane ale lui Ricky Martin, imediat s-au împrietenit. „Angelica a avut ocazia să reprezinte Republica Moldova cântând pe aceeaşi scenă, la „Cerbul de aur”, cu idolul meu, mărturiseşte Ludmila. Când am aflat, văzând pozele cu Ricky, a fost o nebunie adevărată…”.
Astfel, s-a legat o prietenie între ele. S-au mutat să stea împreună în aceeaşi casă. Graţie Angelicăi Vasilcov, cimişlianca Ludmila Baraghin a intrat în lumea muzicii. Mergeau împreună la studio, la repetiţii, concerte. „Stând împreună, era pur şi simplu imposibil să fiu în afara muzicii, relevă fata noastră, mă infiltrasem, ca să zic aşa, în spaţiul artistic românesc”.

Colaborând cu artişti şi urmărindu-i dintr-o parte, a simţit cum trebuie să se comporte pentru a avea un echilibru, ca să nu se facă de râs. „Trebuie să ştii ce să iei şi ce să nu iei de la viaţa de artist. Adică, să-ţi dai seama ce te avantajează pe tine ca individ”, susţine Ludmila.„Dansez pentru mine şi pentru voi”
Întrebată cum a ajuns să danseze în show-baletul Annei Lesko, Ludmila spune că tot Angelicăi Vasilcov îi datorează acest lucru. Artistele au avut o colaborare fructuoasă, Angelica compunând câteva piese pentru Anna şi predându-i acesteia lecţii de canto.

„Mi-am dorit de mică să fiu în scenă, dar circumstanţele şi drumul din viaţă nu mi-au permis să fac acest lucru, să mă concentrez foarte mult în acest sens. Întâmplarea a făcut ca, într-o dimineaţă, să primesc un e-mail de la Angelica, în care îmi cerea să-i trimit urgent filmuleţele în care dansam, fără nici un fel de explicaţii. Surprinsă, am sunat-o şi mi-a spus că Anna Lesko are nevoie de o dansatoare. Nu aveam un „background”, o pregătire profesională la acel moment, motiv pentru care am refuzat să particip la casting. Chiar şi aşa, am fost acceptată totuşi. Luată pe nepusă masă, în două zile, trebuia să urc în scenă. Aşa m-am pomenit, alături de Anna Lesko, să-mi văd realizat cel mai rebel vis din viaţa mea — să dansez pe scena mare. Nu doar pentru mine, în faţa oglinzii, sau pentru tatăl meu, care m-a înţeles şi m-a încurajat de mică, pe când mă trezeam cu noaptea în cap, mă închideam în salon, dădeam muzica la maximum şi dansam de înnebuneam toţi vecinii, ci pentru foarte multă lume”, povesteşte tânăra dansatoare.
Asta face cu plăcere şi astăzi. Merge în turnee prin Români. În toamna lui 2010, a evoluat împreună cu Anna Lesko şi pentru publicul de acasă, din Moldova.

„Trebuie să-ţi doreşti foarte mult şi să simţi cu inima”
De obicei, artiştii sunt nişte firi mai speciale, romantice, nonconformiste, care nu se încadrează în anumite standarde. Pe de altă parte, profesia pe care şi-a ales-o Ludmila şi faptul că face masteratul în diplomaţie şi securitate presupun o altă factură. Cum este, totuşi, Ludmila Baraghin? Când le spune colegilor că, de fapt, activitatea de bază o desfăşoară în domeniul jurisprudenţei, al administraţiei publice, aceştia rămân consternaţi. În mod sigur, diplomaţia, capacitatea de a fi abilă şi subtilă au ajutat-o. De asemenea, crede ea, şi faptul că este sinceră în ceea ce face, fără a fi complexată în legătură cu faptul că este din Basarabia.

„De fapt, trebuie să ai lucrurile acestea în sânge, să-ţi fie cultivată în cei şapte ani de acasă, de părinţi, acea sămânţă mică de diplomaţie care se cheamă „bun simţ”, „cumsecădenie”, „încredere în forţele proprii” , spuneţi-i cum vreţi”, susţine Ludmila.
Întrebată ce este totuşi mai important pentru un artist: să aibă tupeu sau diplomaţie pentru a se realiza, conaţionala noastră este de părere că trebuie să-şi dorească foarte mult ceea ce îşi propune. Şi, evident, prin muncă, obţii totul. „ În plus, trebuie să ai parte şi de noroc. Cum mi s-a întâmplat mie, râde Ludmila. Cred însă că acest noroc mi-a surâs tocmai pentru că am exersat foarte mult şi mi-am dorit din toată inima să ajung la el. Apropo, multe lucruri mi s-au întâmplat pentru că mi le-am dorit din suflet. Poate e vorba de orgoliu, ambiţie, nu ştiu, dar pe mine m-a ajutat”, conchide fata.

Dacă ar fi rămas în Moldova
Urmărind cele câte s-au întâmplat pe parcursul anilor acasă, Ludmila Baraghin consideră că, mai mult ca sigur, nu şi-ar fi putut realiza visul în Republica Moldova. Există prea puţine posibilităţi pentru tineri. Nu-i vorbă, părinţii au investit, în măsura posibilităţilor, în educaţia, în viitorul ei — a luat ore facultative de muzică, sport etc., dar „când munceşti, când nimereşti în situaţia în care urmează singur să te descurci şi să nu „deraiezi”, supravieţuieşte cel care e puternic, hotărât, harnic, ambiţios, vertical”, afirmă tânăra.
Devine sociabilă, drăguţă, prietenoasă în momentul în care simte că acest lucru o avantajează. În celelalte cazuri, se prezintă altfel. Anume aşa, crede ea, a reuşit să supravieţuiască şi să meargă pe o linie dreaptă în „jungla” din Bucureşti.

Îmi mărturisi că, la admitere la masterat, un profesor a întrebat-o, foarte mirat de alegerea ei, ce va face în Moldova cu diploma şi specialitatea pe care le va obţine. „Nu vreau, nu pot să vorbesc înainte să fac. Lucrurile şi evenimentele care s-au întâmplat până acum în viaţa mea mi-au demonstrat faptul că viaţa este imprevizibilă. Poţi să-ţi faci tot felul de planuri personale, să ai o ţintă, dar drumul, până la urmă, poate fi cu totul altul decât acela pe care îl alegi. Poţi avea tot felul de devieri, să ajungi la ţintă, dar nu tocmai aşa cum ţi-ai dorit”, mărturisi Ludmila. La doar 23 de ani, o captivează la fel de mult şi muzica, şi politica. I-a plăcut prima, dar cine s-ar fi gândit că va ajunge să facă şi politică? Într-un fel, drumul ei spre lumea dansului, a muzicii a deviat în ştiinţe politice, administrative, securitate. Unde va ajunge să se oprească, până la urmă, rămâne de văzut.