Karizma, despre viaţa de mămică // FOTO

Karizma, despre viaţa de mămică // FOTO

La sfârşitul lui aprilie, Karizma a adus pe lume primul său copil. Interpreta a preferat să nu prea vorbească despre sarcină, nici despre venirea pe lume a fetiţei sale. Totuşi, a acceptat să ne povestească despre cum se simte ca mămică.

„Despre rolul de mămică v-aş putea povesti zi şi noapte!”, ne spune cântăreaţa, în timp ce micuţa Daria dormea liniştită lângă ea. Susţine că are parte de o experienţă prin care trebuie să treacă neapărat fiecare femeie.
„E o experienţă diferită, precum sunt şi vieţile oamenilor. Nu sunt genul de persoană care să-şi exteriorizeze sentimentele. Nu fac parte din categoria celor care vor spune de multe ori „te iubesc”. Zic doar o singură dată şi demonstrez acest lucru prin fapte. Tocmai din acest motiv, după ce am născut, am fost surprinsă să-mi descopăr noi calităţi. Acum ştiu mai bine cum, ce şi când vreau. Este vorba de maturizare! Până acum eram mai zăpăcită, gândurile-mi zburau de la un lucru la altul. De când o am pe Daria însă mă simt mai liniştită, mai calmă, mai cu picioarele pe pământ”, ne povesteşte fericita mămică.

„Nu ştim ce înseamnă colici ori nopți nedormite”

1Daria este cuminţică. Se trezeşte doar o singură dată pe noapte, dar se mai întâmplă să stea cu mama „la discuţii nocturne” şi câte două ore! Cere multă mâncare şi o face în mod insistent – doar când e flămândă părinţii săi o văd mai agitată.
„Nici nu ştiu cum de am un copil atât de cuminte (n.r. – râde), credeam că va fi aşa cum am fost şi eu. Sunt o norocoasă, căci nici măcar colici nu a avut, iar noi nu ştim ce-s alea nopţi nedormite. Unde mai pui că şi sarcina a decurs fără incidente”, susţine Karizma.
În familia artistei se vorbeşte româna şi rusa, aşa că micuţa Daria este alintată în ambele limbi. Artistei îi place să o numească „gărgăriţa mamei”, „bobocica” ori „bubulica”. „Să ştii că nu am un alint preferat. Cum simt pe moment, aşa-i spun”, precizează proaspăta mămică.

Nu au nevoie de dădacă

2Fericiţii părinţi susţin că nu au nevoie de serviciile unei bone, cel puţin deocamdată, căci artistei îi e de mare ajutor mama sa.
„În nopţile în care Daria e mai agitată, ea e cea care îmi dă o mână de ajutor. Atunci când trebuie să plec undeva şi trebuie să stea cineva cu fata, tot la mama apelez. În ultima perioadă însă am început să o iau pe Daria cu mine, căci am văzut că reacţionează bine când e în maşină. Dacă am vreo întâlnire, aleg o terasă liniştită, care să se afle în preajma unui parc. Cu timpul, când fetiţa noastră va începe să fugă, o să-i luăm dădacă. Însă pentru moment ne descurcăm şi singuri”, ne-a declarat cântăreaţa.

Creştinarea şi cununia religioasă – în aceeaşi zi

4În prima jumătate a lui august, Karizma şi logodnicul ei, Valentin, urmează să-şi creştineze fetiţa. Tot în acea zi cei doi îşi vor uni destinele în faţa lui Dumnezeu. Cum era şi de așteptat, evenimentele se anunţă a fi discrete.
„Nu avem o listă mare de cumetri: Cristina Croitoru e unica din showbiz. Am decis ca ar fi mai bine dacă fetiţa noastră i-ar avea în calitate de părinţi spirituali pe prietenii noştri cu care ne cunoaştem de 10 ani – oameni apropiaţi, care vin la noi acasă fără a aştepta să fie invitaţi, care ştiu unde se află tacâmurile şi ştiu să se servească singuri ori să ne servească şi pe noi. Cei alături de care ne simţim ca în familie”, susţine Karizma.
Cât despre cine le vor fi naşi de cununie, interpreta ne-a asigurat că sunt oameni scumpi lor şi nu sunt persoane publice.
Tinerii părinţi îşi mai doresc copii, cel puţin doi, însă lasă totul în voia lui Dumnezeu.

„Viaţa de familie, un sacrificiu continuu”

3Karizma se consideră şi o femeie norocoasă. Are alături de ea bărbatul lângă care vrea să-şi petreacă tot restul vieţii şi cu care e pe aceeaşi lungime de undă. Cu toate că munceşte mult, Valentin îşi programează în aşa fel ziua, încât să participe şi el la creşterea Dariei.
„Mă ajută foarte mult. De fapt, cred că toţi taţii trebuie să asiste la băiţele copiilor lor, la plimbări, la adormit, la schimbat scutece etc. Mereu am zis că viaţa de familie e un sacrificiu continuu. Iar dacă şi soţul, şi soţia îşi sacrifică din timpul liber în mod egal, atunci lucrurile vor merge cât se poate de bine”, consideră interpreta.
La sfârşitul discuţiei, Karizma ne-a spus că-i este dor de o melodie nouă şi că abia aşteaptă să ajungă în studioul de înregistrări.

aLena NEGRU
Foto: Arhiva personală a Karizmei

Comentează