Ai ştiut a săruta, învaţă şi a legăna (1)

Ai ştiut a săruta, învaţă şi a legăna (1)

Plecând din Moldova, Marina şi-a schimbat nu numai locul, ci şi felul de a gândi

E povestea a doi tineri care s-au luat în momentul când fata avea 18 ani. El, cu armata terminată, abia împlinise 21 de ani și era mândru nevoie mare să anunțe pe fiecare că se însoară cu cea mai frumoasă fată din satul lor, ba chiar din tot raionul, mai adăuga Nicolae, dacă ar fi să se gândească mai bine.

S-au căsătorit din mare dragoste

N-a așteptat tânărul să facă nunta în toamnă, cum le-a fost înțelegerea părinților lui cu cuscrii, ci a furat-o pe Marina într-o seară de la club și a adus-o mireasă pe cuptor. Și a iubit-o cu atâta foc că n-au mai reușit să facă nunta, au mai zăbovit trei luni și iată că la botezul copilului secretarul de la primărie le-a înregistrat și căsătoria. În nici nouă ani de căsnicie, i-a născut Marina cinci băieți și poate că ar fi ținut-o așa și mai departe, dar au venit timpuri grele, sărăcie mare și a hotărât nevasta asta să plece la lucru în Grecia.

Pe atunci anume încolo se ducea lumea mai des căci emigranții erau așteptați în multe case de boierii greci. Aceia își făcuseră averile prin alte țări și se întorceau acasă să-și aranjeze viețile lor. Înjghebau afaceri și aveau nevoie de brațe ieftine de muncă. Tocmai din Moldova veneau ele. Marina se angajase spălătoreasă într-un restaurant și mai lucra cu ora, pe unde se cerea – ba spăla geamuri în timpul liber, ba avea grijă să stea cu vreun copil ai cărui părinți erau ocupați cu alte treburi și aduna bănișori pentru cei de acasă.

Marina a plecat la muncă în Grecia

Cum plecase ilegal în Grecia, greu îi venea să comunice cu bărbatul ei. Rar de tot telefona la primăria din sat și ruga secretara să-l cheme pe Nicolăieș. Locuiau chiar peste drum de instituție și femeia ieșea în prag și-l striga pe cel căutat. Dar se întâmpla rar de tot să comunice tinerii între ei. Și mai rar trimitea bani femeia. Nu avea cu cine și nici încredere mare în moldovenii care se întorceau acasă. Mulți se plângeau că în drum spre Moldova erau jefuiți, bătuți sau lăsați fără suflare. Mai erau și din cei care-și însușeau bani străini.

Pentru că se afla ilegal în Grecia, Marina n-a tras cu piciorul acasă vreo șapte ani. Când s-a întors, fiul ei mai mare era în clasa a șasea, iar cel mic, pe care-l lăsase la un an de zile, n-o cunoștea deloc pe maică-sa. De fapt nici ceilalți nu se apropiau de femeia care le părea străină, una venită de aiurea.  S-au bucurat însă de cadouri, bărbatul ei, de banii pe care i-a adus Marina. Voiau în primăvară să pornească o casă mare în curtea părinților lui și au și început construcția după cum și plănuiseră.

A hotărât să-şi lase soţul şi pe cei cinci copii

Și toate ar fi mers strună, dacă un fleac de nimic nu le-ar fi adumbrit fericirea. Marina îl suporta cu greu pe soțul ei. I se părea că e bleg, needucat, bădărănos. Într-un cuvânt, iubirea lor de altădată dispăruse. Acum se gândea femeia că a fost cu ochii închiși când l-a luat de bărbat. A trecut o vară și o toamnă, casa lor a fost ridicată până la acoperiș, rămâneau pe alt an lucrările de finisare pentru că numai pentru atâta le ajunseseră banii Marinei.

Femeia se pregătea să plece din nou în Grecia. De acum se înțelesese s-o ia la drum cu un grup din Ucraina. A și plecat nevasta. De data asta știa unde se duce și ce o așteaptă acolo. Cunoștea limba, obiceiurile țării și mai știa pentru ce face bani – să termine casa și să-și ridice copiii. Se simțea obligată să facă asta pentru ca lumea să n-o condamne. De cum a ieșit din sat, Marina a știut că n-o să se mai întoarcă niciodată înapoi. A hotărât să-l lase pe Nicolae, dar și pe copii.

Îşi legalizează şederea în Grecia

În primul rând, nu-i putea lua cu dânsa, căci pleca ilegal încolo, dar și se înstrăinase mult de ai săi. Am să-i ajut cât am să pot, se gândea femeia, în rest, e timpul să fac ceva și pentru mine. Trecuse bine de treizeci de ani, văzuse cum trăiește lumea bună în Grecia, cât de respectate sunt femeile în familiile pe care le cunoscuse și dorea și ea o viață mai decentă. Firește că avea mustrări de conștiință la ce-o să spună lumea în sat, îi părea rău că-i pune în situație neplăcută pe părinții, frații și surorile ei, dar simțea că, oricâte ar face, viață cu Nicolae n-o să mai aibă. Abia de-l suporta.

Îi părea rău de copii. I-a născut și-s trup din trupul ei, dar ce putea face în situația asta? Cu aceste gânduri a ajuns Marina în Grecia. De data aceasta s-a angajat mai reușit, făcea curățenie într-un hotel. Aşa hărnicuță și frumușică, stăpânul a remarcat-o pe loc. Ori de câte ori avea clienți mai cu stare, anume pe ea o punea să aibă grijă de camerele lor. O invita foarte des și în familia sa când dădea vreo petrecere sau când avea nevoie de ajutor în casă. Tot el a ajutat-o să-și legalizeze șederea în Grecia și a angajat-o cu contract de muncă la hotel.

Vizualizări: 2297

One Comment

  • 29 martie 2013 | Permalink |

    nici un animal nu-si paraseste copiii doar pt a-si satisface placerile. mi se pare de-a dreptul fara inima doamna.

Comentează