Atâtea cuvinte rele câte s-au spus la adresa AIE după 6 ianuarie nu s-au spus pe parcursul a trei ani de existenţă a acesteia. În afară de reacţii critice sănătoase, concrete, la obiect, tăinuirea omorului din Pădurea Domnească a declanşat un val de isterie, care, alimentat de toate dezamăgirile, frustrările şi supărările acumulate până acum la adresa guvernanţilor, împiedică o bună înţelegere a lucrurilor. Există riscul ca, din furie, împreună cu apa murdară, să fie aruncat şi copilul.
Un cuvânt de ocară
„Alianţa” a devenit pentru unii un cuvânt de ocară, o Cartagina, care trebuie distrusă cu orice preţ. Un june blogger, cu şcoală bucureşteană (dar care îşi felicită tatăl cu ocazia zilei armatei sovietice), îşi exhiba zilele trecute admiraţia pentru liderul comunist Vladimir Voronin, pe care, în contextul guvernării AIE, îl consideră cel mai mare preşedinte al vremurilor noastre. Această apologie bizară a unui regim, care a aplicat tortura şi bătaia tinerilor în comisariate, care a ascuns uciderea lui Valeriu Boboc, vorbeşte şi despre calitatea unor „formatori de opinie” de la noi.
Unii dintre ei sunt nişte „idioţi utili”, alţii însă nu sunt atât de naivi, ci schimbă în mod mod intenţionat accentele, pentru a manipula, pentru a-i proteja pe vinovaţi. A prezenta Alianţa şi împărţirea posturilor conform „algoritmului” ca un rău în sine este ca şi cum murdăria unei clădiri ar fi pusă nu pe seama locatarilor, ci a particularităţilor arhitectonice ale acesteia. Un guvern monocolor are, fireşte, avantajele sale, dar nu garantează o transparenţă mai mare. Dimpotrivă. Să ne amintim şi de cazul când o maşină a serviciului de pază al preşedintelui Voronin a lovit un pieton, a aflat cineva ceva atunci?
Nuanţele contează
„Mizerabila alianţă” este o frază impresionantă, dar şi greşită. Alianţele sunt inevitabile. Problema e în politicieni, în morala lor. Alianţa este vasul care poate conţine şi lichid curat, şi lichid murdar. Furia noastră justificată trebuie îndreptată nu către AIE ca formă de guvernare, ci către organizatorii şi participanţii la vânătoare din Pădurea Domnească, către cei implicaţi în mod direct sau indirect în tăinuirea omorului, în protejarea celor vinovaţi. Lucrurile trebuie privite cu discernământ, nuanţele contează. Nu toţi liderii Alianţei au reacţionat la fel. Nu au fost cu toţii nesimţiţi, nu toţi i-au apărat pe Zubco şi pe Lupu. Abordarea că toţi liderii AIE ar fi „o apă şi un pământ” le este convenabilă celor care nu doresc discernerea şi pedepsirea răului, demiterea procurorului general.
Nu e corect să se pună semnul egalităţii între Zubco şi Recean, ministrul de Interne, cum o fac reprezentanţii PD pentru a devia atenţia publicului. Primul a participat la vânătoare şi a tăinuit omorul, s-a comportat ca un bandit, celălalt – nu a participat şi nu avem dovezi că ar fi tăinuit ceva. Deşi ne-am pronunţat pentru demiterea ministrului sau a viceministrului de la MAI, am făcut-o din alte considerente (le va elucida comisia parlamentară formată în acest scop) decât în cazul procurorului general, care s-a compromis moral şi care trebuie să plece necondiţionat.
Impresionant, dar greşit
Este în avantajul unor forţe politice de a prezenta Alianţa ca pe un rău în sine. Dar în AIE există şi persoane care au procedat corect, nu contează dacă din calcul sau din convingere. Până la urmă, graţie poziţiei premierului Filat, a unei părţi din mass-media, „băieţii răi” au dat înapoi şi dreptatea începe să triumfe. Celor care aruncă cu pietre în Alianţă, făcând elogii lui Voronin, le-am recomanda să-şi amintească de comportamentul Procuraturii Generale, al poliţiei pe timpul comuniştilor. Aceiaşi procurori care i-au protejat pe torţionari şi pe ucigaşii lui Valeriu Boboc acum îi protejează pe cei care, accidental sau intenţionat, l-au ucis pe Sorin Paciu.
Nici măcar în ceasul al doisprezecelea, dl Lupu şi dl Plahotniuc nu recunosc că nu au procedat corect. Poziţia PLDM în privinţa demiterii lui Zubco este pentru ei „obsesiile unora de a acapara totul în această ţară, în special funcţia de procuror general”. O fi având cineva obsesii, dar nu mai mari decât ale celora care au vrut să-l menţină pe Zubco în funcţie cu orice preţ. În acest context, iniţiativa privind desemnarea şefilor Procuraturii Generale, Curţii de Conturi şi Comisiei Electorale Centrale de către opoziţia parlamentară pare mai curând o răzbunare decât un act raţional, bine gândit.
Rupţi de realitate
Şi, fiindcă veni vorba, despre inteligenţă…. E de presupus că Zubco i-a informat pe Plahotniuc şi Lupu despre „ghinionul” său vânătoresc. Cel puţin, Lupu a recunoscut acest fapt. Făcând abstracţie de morală, de bunul-simţ, nici unul dintre ei nu a avut capacitatea intelectuală sau măcar intuiţia să prevadă consecinţele tăinuirii şi asumării rolului de avocaţi ai lui Zubco. Dacă s-ar fi acţionat rapid, dacă s-ar fi cerut imediat demisia procurorului general, situaţia ar fi fost salvată. În jocul de şah, se jertfesc figuri pentru un câştig strategic. Plahotniuc s-a dovedit a fi un prost jucător, lăudata sa inteligenţă nu s-a confirmat. Probabil nu e nevoie să fii prea deştept ca să pui mâna pe averile altora în RM. El s-a „developat”, reflexele sale de om de afaceri, de „raider” l-au trădat, dovedindu-se a fi mai puternice decât cele de politician. Ar fi fost suficient să-l fi rechemat repede pe procurorul general numit de PD şi „profilul” său politic ar fi arătat altfel, focul scandalului ar fi fost stins înainte de a se fi aprins prea tare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Mihai Ghimpu, care, în loc să ceară demisia lui Zubco şi a reprezentantului PL Ion Lupu, director la „Moldsilva”, s-a apucat să scrie un eseu despre vânătoare. Cât de rupţi de realitate pot fi unii politicieni!
Indirect, şi Lupu, şi Plahotniuc se fac vinovaţi de comportamentul sfidător al procurorului general, de compromiterea AIE şi a imaginii RM.
Nicolae Negru, JURNAL de Chişinău
