..

Incepe oficial RAZBOIUL pentru copilul Madalinei Manole

Incepe oficial RAZBOIUL pentru copilul Madalinei Manole

Parintii „Fetei cu parul de foc” cer Judecatoriei Buftea sa le permita sa-si vada nepotul

La şase luni de la moartea „Fetei cu părul de foc”, la Judecătoria Buftea, începe astăzi procesul civil dintre părinţii Mădălinei Manole şi ginerele lor, Petru Mircea. Miza? Ion şi Eugenia Manole cer instanţei să le permită un lucru simplu, dar pentru ei strigător la cer: SĂ-ŞI VADĂ NEPOTUL!

Instanţa a fixat azi primul termen pentru stabilirea dreptului legal al părinţilor Mădălinei Manole de „a avea legături personale cu minorul”. Pe un alt culoar, cel penal, continuă cursa contracronometru după ce, aşa cum aţi citit în exclusivitate în „ring”, încă din 21 decembrie 2010, procurorii bucureşteni au descoperit că… MĂDĂLINA MANOLE… S-A SINUCIS! Evident că părinţii artistei nu se vor mulţumi cu acest verdict ce pare… „dinainte anunţat”.

Mama vedetei are probleme de sănătate

Părinţii Mădălinei Manole l-au acţionat în instanţă aşadar pe… „pârâtul Petru Mircea”. Conform acţiunii din dosarul nr. 11.479/94/2010, acesta nu i-ar lăsa pe socrii să-şi vadă nepotul. La termenul de azi va fi prezent, cu siguranţă, Ion Manole, însoţit de avocatul Bogdan Bărbuceanu. Dacă starea sănătăţii îi va permite, va participa şi mama Mădălinei, Eugenia Manole. La instanţă va fi sau nu prezent şi Petru Mircea. Care poate fi reprezentat… prin avocat. „Eu voi fi cu siguranţă acolo. Dacă doamna mea se simte bine, o iau, dacă nu, nu”, a declarat Ion Manole.

„La proces voi spune mai multe”

Tatăl artistei a declarat, în exclusivitate, ce solicită instanţei: „Am citaţie mâine (azi – n.r.), la ora 8.30, la Judecătoria Buftea. Vreau ca instanţa să hotărască de câte ori am dreptul să-mi văd nepotul. Merg în proces cu ginerele meu pentru ca instanţa să hotărască şi să înţeleagă şi el (Petru Mircea – n.r.) că suntem bunici şi că avem dreptul să ne vizităm nepotul. Să fixeze instanţa un orar: de câte ori pe săptămână, pe lună, pe an. Poate zice instanţa că nu avem dreptul să ne vedem nepotul, mai ştii!? În România totul e posibil. Dacă am ajuns să-mi chem în instanţă ginerele, eu spun aşa: «Intervin-o tu, instanţă, tu, legiuitorule, să pot să mă văd şi eu măcar două zile pe lună, dar… aici, pe pâmânt, cu nepotul meu». La proces voi spune mai multe”.

„Voi merge până în pânzele albe”

Cu privire la soluţia „verdict SI-NU-CI-DE-RE” dată în dosarul penal ce priveşte cauza morţii Mădălinei Manole, tatăl ei ne-a declarat: „Vom avea două căi de atac şi vom vedea în continuare ce avem de făcut. Voi pune în continuare întrebări procuraturii şi peste tot. Voi merge până în pânzele albe. Pentru că eu n-am somn până nu voi şti adevărul despre moartea fiicei mele”.

„Pârâtul are o atitudine jignitoare”

„Învederăm instanţei că, de la moartea fiicei noastre, pârâtul (Petru Mircea – n.r.) are o atitudine jignitoare faţă de noi şi refuză în mod categoric să ne permită să ne vedem nepotul. (…) Precizăm că îndeplinim condiţii din punct de vedere moral şi material. (…) Faţă de situaţia de fapt şi de drept arătată, vă solicităm să admiteţi acţiunea şi să dispuneţi încuviinţarea de a avea legături personale cu minorul Petru Mircea”, se spune, printre altele, în acţiunea pe care avocatul Bărbuceanu a înaintat-o instanţei şi pe care o puteţi citi integral pe ziarulring.ro.

„Deşi am manifestat întotdeauna grijă faţă de minor, după moartea fiicei noastre nu l-am mai putut vizita” , Ion şi Eugenia Manole, prin avocat

„În dosarul privind sinuciderea Mădălinei Manole s-a decis neînceperea urmăririi penale în cazul faptelor care au dus la moartea Mădălinei, întrucât aceste fapte nu sunt prevăzută în Codul Penal”, Bogdan Bărbuceanu, avocat.

sursa: libertatea.ro

Vizualizări: 1727

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios