S-ar părea că nu au trecut chiar atât de mulţi ani de când am venit şi eu studentă la Chişinău, la facultatea de Jurnalistică, imediat după absolvirea şcolii, dar uitându-mă atent la copiii care cresc acum realizez, mai mult cu fascinaţie, că a trecut timpul şi că avem o nouă generaţie de cetăţeni ai Republicii Moldova. Şi abia acum înţeleg că exclamaţia părinţilor noştri precum că acum avem alt tineret, nu este atât de absurdă. Acum avem tineri ce au crescut imediat după finisarea marilor schimbări, în perioada tranziţiei la economia de piaţă, iar despre “cât de bine a fost odată” au auzit numai de la televizor sau de la părinţi. Aceşti tineri nu mai suferă de nostalgia „trecutului luminos”.

Any are 21 de ani şi face parte din noua generaţie de tineri frumoşi, talentaţi, care ştiu să-și evalueze prioritățile și, mai ales, capacitățile. Ea nu mai visează la prinţul care va veni pe cal alb şi o va duce peste mări şi ţări, unde vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneți. Tinerii de azi nu mai cred în miracole simple, ci în miracolul unor realizări făurite zi de zi, cu abnegaţie şi perseverenţă. Ei nu mai merg cu miile la facultatea de drept sau la instituţiile cu profil economic. Studiază literatura, psihologia, sociologia şi alte ştiinţe sociale, care dezvăluie secretele sufletului şi a problemelor umane. Pentru tinerii noştri acum Omul a devenit prioritatea numărul unul. Şi, cine ştie, poate această atitudine ne va salva ţara care se sufoca în sărăcie şi despiritualizare.

“Încă mii nu începusem a vorbi când părinţii mei au hotărât să plece peste hotare. Locuiam şase persoane în două camere de cămin în sectorul Ciocana. Părinţii mei, după destrămarea Uniunii Sovietice, au deschis o mică afacere şi vindeau haine în Piaţa “Calea Basarabiei”, dar pe lângă perioada tranziţiei, era şi perioada marilor nelegiuiri. Într-o noapte ne-am trezit cu nişte oameni mascaţi la noi în casă. I-au bătut pe părinţii mei de i-au adus în pragul morţii. De frică să nu ne facă şi nouă rău, ei le-au dat toţi banii care urmau să achiziționeze casa mult visată. Aşa am rămas din nou săraci, fără bani şi fără casă. Atunci, în 2 zile, tata a vândut afacerea şi cu banii primiţi au plătit pentru a fi transportaţi ilegal peste hotare, în Grecia.”

Părinţii ei, armeni de naţionalitate, au plecat în străinate când Any avea 2-3 ani. Ea şi fratele ei, Alexandru, au fost crescuţi de bunici. Bunica a fost cea care a dus-o la gradiniţă, bunica a fost cea care a dus-o prima dată în clasa întâi şi tot bunica a fost cea care a plâns atunci când Any a absolvit liceul. Părinţii ei timp de mai mulţi ani nu au putut să-și legalizeze şederea în Grecia, pentru că intrase în ţară ilegal. Aşa că-şi auzeau copiii doar la telefon, situaţie absurdă şi dureroasă pentru ei. Dar inima lor era încălzită de gândul că copiii lor au tot ce-şi doresc şi au oportunitățile de care ei, la rândul lor, fuseseră lipsiţi. Faptul că la moment Any vorbește fluent limba romană, rusă, armeană, engleză şi greacă nu mai prezintă pentru nimeni un caz excepţional. Acum doi ani a devenit studentă la Facultatea de Limbi străine a Universităţii de Stat din Chişinău. ”Toţi prietenii mei au rămas să-şi continue studiile aici, în ţară. Eu nu cred că undeva la mii de kilometri depărtare studiile sunt de calitate mai bună numai pentru că e Europa. Putem să învăţăm şi aici foarte bine ca să devenim specialişi buni, totul depinde de fiecare în parte şi de ceea ce vrei să obţii”.

Any a hotărât să vină în Atena, la părinţii ei, pentru a studia timp de un an limba greacă. “Mi-am luat un an concediu academic pentru a putea să-mi aprofundez cunoștințele de filologie greacă şi pentru a putea ulterior studia literatură antică greacă în original. Deşi credeam că un an e suficient, trebuie să constat că necătând la efortul depus, nu am ajuns la rezultatele scontate, dar după ce revin în Moldova voi continua studiile şi sper ca peste doi ani să posed la perfecţie limba geacă. În schimb în acest an am reuşit să-mi îndeplinesc câteva din cele mai arzătoare dorinţe ale mele: am stat cu părinţii şi am călătorit! Am fost la Roma, Paris, Veneţia, Koln, în Polonia, iar după examenul pe care urmează să-l susţin la sfârșitul lunii mai, voi merge cu fratele meu, Sandu, în Olanda.

Numai un copil care a trăit fără părinţi îţi poate spune cum e să te trezeşti dimineaţa la auzul glasului mamei şi la mirosul de cafea pe care ţi-o prepară ea. Deşi am locuit cu bunica, iar ea ne-a răsfățat mai mult decât ar fi făcut-o părinții, noaptea, când nimeni nu mă vedea, plângeam şi îi zicem îngeraşului: ”Spune-I lui Dumnezeu că îmi vreau părinţii acasă”. La Crăciun, ca orice copil, îi scriam Moşului, dar nu îi ceream păpuşi, maşini sau bicicletă, cum fac copiii de obicei, ci îi scriam: „Moşule, fă aşa ca mâine dimineaţă mami şi tati să iasă din cea mai mare cutie de sub brad!” Acum înţeleg că părinţilor mei nu le era mai uşor acolo, departe de noi, că în sufletul lor a fost un adevărat iad.

Dar abia venind aici, la mii de kilometri depărtare, înţeleg cât de mare a fost sacrificiul părinților mei, dar şi cât de mult îmi iubesc ţara, deşi în paşaport sunt de etnie armeană, însă sunt cetățeancă a Republicii Moldova şi provin dintr-un neam care locuieşte pe teritoriul Moldovei din 1819!

Acum 7 ani eram supărată pe Moldova, pe comunism, pe capitalism şi pe democraţia care abia se înfiripa, pentru că pe toţi ei îi vedeam vinovaţi că părinţii mei au fost nevoiţi să plece peste hotare ca noi să nu murim de foame. Din această cauză am fost un copil rebel! Am purtat păr lung şi pantaloni zdrențoși pentru că aşa îmi manifestam protestul meu faţă de tot ce se întâmplă. Mai apoi a venit 7 aprilie. Da, sunt copilul Revoluţiei din 7 aprilie! Am fost acolo, am participat la toate evenimentele din acea zi şi cred cu fermitate că a fost revoluţie. Anume atunci am hotărât că nu voi pleca niciodată din Moldova, că pot face eu o schimbare. Şi că iubesc această ţară, indiferent de situaţia politică şi de interesele, mai mari sau mai mici, ale cuiva.

Dar şi venirea mea în Grecia mi-a schimbat radical viziunile asupra multor aspecte ale democraţiei. Acum sunt sigură că nu voi mai vota partidele ce tind orbeşte şi necondiţionat spre o integrare în Europa, iar integrarea ţării noastre în această reţea mondială va avea un impact negativ aspra noastră, în primul rând la nivel spiritual şi ne va distruge ca popor. Numai locuind aici poţi înţelege ce înseamnă cu adevărat Europa: reguli stricte pe care îţi sunt impuse, deşi se pretinde că există libertate, omogenizare fără să se ţină cont de specificul, cultura şi tradiţiile fiecărui popor în parte. Sigur, sunt şi aspecte pozitive, foarte importante pentru noi: salarii decente, mai multe oportunități de dezvoltare, dar cred că trebuie în primul rând să înţelegem ce este vital pentru noi şi ce e doar iluzie”.

Familia Akopian locuieşte şi lucrează în Atena. Doamna Maria, mama eroinei noastre, lucrează ca giuvaier la cel mai mare atelier de bijuterii Swarowski din Grecia “Când am venit aici am început prin a lucra, împreună cu soţul, la vila unor oameni bogaţi, eu – femeie de serviciu, iar Levan, soţul meu, ca grădinar. Am lucrat la această familie în jur de 10 ani. Am avut mare noroc, am fost respectaţi şi consideraţi membri ai familiei lor. Desigur, au fost şi momente mai tensionate, dar stăpânii sunt oameni evlavioşi aşa că totul se rezolva cu calm şi bună înţelegere. Ne-au angajat deşi nu înţelegeam o boabă în greacă. Ei ne-au învăţat tot ce ştim acum, mai ales doamna, care nu lucra: îmi arăta ce trebuie să fac şi îmi spunea asta e pâine, ăsta e cartof sau roşie – aşa am învăţat a vorbi. Fiica mai mare a stăpânei, Danaia, lucrează ca manager la reprezentanța Swarowski din Grecia şi ea mi-a propus să urmez cursurile pentru a putea lucra ca giuvaier.

Domnul Levan, tatăl Anei, lucrează până în prezent ca grădinar la vila familiei Kartapanidis. “Nu mai suntem tineri, avem copii mari şi ne-am săturat să lucrăm la stăpâni, deşi nu ne-am simţit niciodată personal de serviciu, însă vrem să trăim anii care ne-au mai rămas împreună cu copiii noştri, să ne creştem nepoţii pentru a le da toată dragostea de care au fost văduviţi. Acum avem o casa mare şi spaţioasă, în care putem locui toţi fericiţi, avem resursele necesare pentru a ne ajuta copii şi a ne trăi decent bătrânețea, însă avem un singur regret – anii petrecuţi departe de cei dragi nu-i putem întoarce!”

Olesea Oprea

P.S. Any cu părinţii săi, din 1 septembrie 2010, au început împreună o nouă viaţă în Moldova!