Un puști de 15 ani din Marea Britanie a devenit senzația internetului datorită unui gest de-al său de-a dreptul emoționant. El a scris un cântec tulburător pentru bunica lui care se luptă cu Alzheimerul.
Talentatul Harry Gardner a cucerit inimile oamenilor din întreaga lume cu incredibilul cântec tribut ‘Not Alone – Song for Alzheimer’s’. Adolescentul a scris melodia după ce bunica lui iubită, Maureen (76 de ani), nu l-a recunoscut când a vizitat-o.
Harry s-a filmat în timp ce cântă melodia la pian și a postat înregistrarea pe Youtube, strângând imediat peste 138.000 de vizualizări. Versurile extrem de sensibile descriu durerea de a pierde pe cineva iubit din cauza acestei boli devastatoare ce afectează milioane de oameni și asupra căreia nu poți să ai nici un control.
Sursa: libertatea.ro