Hillary Clinton îndeamnă la revizuirea metodelor folosite de poliţia din SUA

Hillary Clinton îndeamnă la revizuirea metodelor folosite de poliţia din SUA

Democrata Hillary Clinton a îndemnat joi la o reformă a sistemului penal şi a metodelor folosite de poliţia din Statele Unite, reacţionând la valul de emoţie după moartea a doi bărbaţi de culoare urmăriţi sau reţinuţi de poliţişti albi, relatează mediafax.ro

„Fiecare dintre noi trebuie să se gândească la adevăruri dificile legate de culoarea pielii şi justiţia din Statele Unite”, a declarat Clinton, într-un discurs la Boston. „Deoarece în pofida tuturor progreselor realizate împreună, persoanele de culoare, mai ales bărbaţii, au mai multe şanse să fie reţinuţi sau căutaţi de poliţie, inculpaţi şi condamnaţi la pedepse mai lungi”, a subliniat ea.

„Am lăsat sistemul nostru judiciar să se dezechilibreze”, a afirmat Hillary Clinton, exprimându-şi speranţa că „aceste tragedii ne vor da ocazia să ne adunăm şi să găsim din nou un echilibru”.

Aducând un omagiu poliţiştilor care îşi îndeplinesc bine datoria, Hillary Clinton a îndemnat la o reformă, pentru ca „fondurile federale ale forţelor poliţiei locale să fie utilizate cu scopul de a favoriza bunele practici, ci nu de a cumpăra arme de război care nu-şi au locul pe străzile noastre şi duc la uz de forţă sau arestări inutile”.

Democrata, care a petrecut miercuri o oră în Biroul Oval cu Barack Obama, şi-a exprimat sprijinul pentru preşedintele american, care a lansat un grup de lucru pentru a îmbunătăţi legăturile dintre foţţele de ordine şi comunităţile locale.

Eric Garner, în vârstă de 43 de ani, era acuzat de vânzare ilegală de ţigarete. Potrivit unei înregistrări video, el a fost imobilizat la pământ de mai mulţi poliţişti şi s-a plâns în repetate rânduri că nu poate respira. Moartea sa pe 17 iulie a fost considerată omor de către medicul legist.

Un mare juriu a decis să-l disculpe pe poliţistul alb implicat în moartea lui Garner.

Cu zece zile înainte, un alt mare juriu a decis la Ferguson să nu-l pună sub acuzare pe un poliţist alb, Darren Wilson, care l-a ucis pe 9 august pe Michael Brown, un tânăr de culoare neînarmat.

Cele două decizii au provocat manifestaţii în întreaga ţară.
Imagine: Mediafax Foto

Comentează