Un călugăr din Thailanda deţine o avere ULUITOARE. Află câte Mercedes-uri are

Un călugăr din Thailanda deţine o avere ULUITOARE. Află câte Mercedes-uri are

Poliţia thailandeză a început o anchetă în legătură cu achiziţionarea de către un călugăr local a 22 de maşini Mercedes-Benz între 2009 şi 2011 pentru o sumă de peste 3,1 milioane de dolari, încercând să stabilească dacă acesta le cumpărase în scopul spălării de bani şi dacă a recurs la ajutorul rudelor sau prietenilor săi în această afacere, după cum relatează publicaţia The Bangkok Post, potrivit Agerpres.

În prezent, Luang Pu Nen Kham, împreună cu trei ucenici ai săi, suspectaţi că ar putea fi complici la spălarea de bani, se află în California (SUA), unde acesta deţine o reşedinţă personală. În Statele Unite, el a venit din Franţa, unde a fost nevoit să părăsească un templu budist la insistenţa predicatorului local, scrie rtv.net.

Media thailandeze au relatat anterior că un transport de Lamborghini Murcielago, Ferrari F430, Bentley Continental Flying Spur şi BMW model necunoscut a ars din temelii pe o autostradă a ţării. Pagubele au fost estimate la 100 de milioane de baht (aproximativ 3,3 milioane de dolari). Surprinzător, dar poliţia nu a primit nicio plângere în acest caz. Însă nu se ştie dacă incidentul are vreo legătură cu călugărul amator de maşini scumpe.

Foto: commons.wikimedia.org

Vizualizări: 349

Comentează